La Teatrul Maghiar îţi plăteşti biletul acasă pe Internet şi îl prezinţi pe telefon

La Teatrul Maghiar îţi plăteşti biletul acasă pe Internet şi îl prezinţi pe telefon
Plăteşti biletul de acasă prin Internet şi îţi iei doar telefonul mobil la spectacol. Teatrul Maghiar a implementat un sistem prin care biletele vor putea fi cumpărate şi de acasă, iar spectatorii trebuie să arate, la intrare, doar codul de bare afişat pe telefon.

 

Pentru ca sistemul să funcţioneze, însă, aveţi nevoie de un card de credit cu care să plătiţi biletele şi, evident, de un smartphone pe ecranul căruia să poată fi afişat codul de bare care să poată fi scanat la intrare. Biletele pot fi cumpărate online pe site-ul biletmaster.ro, unde utilizatorii trebuie să-şi facă un cont şi să selecteze opţiunea "vizualizare bilet" pentru a afişa codul de bare al biletului achiziţionat.

În acest mod s-a şi intrat deja la un spectacol din festivalul Interferenţe, ce se închide în această seară.

Amintim, cererea ca biletele să poată fi vândute şi online e veche şi la Opera Română şi la Teatrul Naţional, având în vedere că biletele se vând într-un singur loc, la casa de bilete a celor două instituţii de cultură, iar la premiere şi spectacole importante coada de doritori de bilete e semnificativă.

Etichete
Comenteaza