Lecţia germană de teatru, la Sibiu

Lecţia germană de teatru, la Sibiu
Două spectacole, din Austria şi Germania, au impresionat în primele zile ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Montarea "Werther" (foto), după J. W. von Goethe, a trupei austriece Schauspielhaus Graz şi "Prinţul Friedrich von Homburg", după Heinrich von Kleist, pus în scenă de Maxim Gorki Theater din Berlin, se numără printre spectacolele care au impresionat în primele zile ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Inovaţie. Simplitate. Farmec. Prezenţă de spirit. Aşa ar putea fi descrisă succint maniera de montare a romanului epistolar al lui J. W. von Goethe, "Suferinţele tânărului Werther", de către Bastian Kraft, la teatrul Schauspilhaus Graz din Austria. Producţia "uneia din cele mai dinamice companii de teatru din Europa" a încântat spectatorii celor două reprezentaţii organizate în aceeaşi zi, în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, cu concepţia regizorală inovativă şi măiestria actorilor, cu preponderenţă a protagonistului rolului titular, Leon Ulrich. Werther şi Lotte (Evi Kehrstephan) se văd, se întâlnesc, chiar dansează împreună, despărţiţi de un perete transparent, ce sugerează deopotrivă realul şi fantasma, apropierea vizibilă, dar nu şi tangibilă. Tânărul îşi aşterne frământările pe "tăbliţe" de plexiglas transparent, o trimitere la nostalgia scrisorii, dar totodată la formele moderne ale scrisului. Prezenţa de spirit, chiar şi intonaţia actorului din rolul principal impresionează, iar spectatorul se află în faţa unor suferinţe cvasi-reale. Costumele simple, dar de epocă adaugă un plus de farmec unui subiect tragic, dar în acelaşi timp plin de poezie.

Teatrul Maxim Gorki din Berlin, a cărui istorie porneşte din prima jumătate a secolului XIX a adus în scenă la Sibiu montarea "Prinţul Friedrich von Homburg", după piesa scriitorului german Heinrich von Kleist. Montarea se desfăşoară aproape în întregime pe o ploaie reală, asigurată de tehnica din dotare, ceea ce conferă suficientă consistenţă vizuală încât lipsa altor decoruri nu reprezintă un handicap. Momentul când ploaia încetează este doar cel în care prinţul von Homburg (Robert Kuchenbuch) nu mai încearcă să-l înduplece pe principele de Brandenburg să-i schimbe condamnarea marţială la moarte, pentru abaterea de la ordin, rezultată totuşi cu o victorie. Montarea evidenţiază conflictul între două moduri de a privi lumea şi situaţiile de viaţă: unul raţionalist, de tip iluminist şi unul nonconformist, bazat pe iniţiativă şi pe îndemnul interior mai mult decât pe urmarea unor ordine fixe. De altfel, "urmarea inimii" este invocată de prinţ şi de nepoata principelui. Spectacolul are însă şi momente mai delicate, cel în care prinţul flutură un steag al victoriei, foarte aproape de unii dintre spectatori, respectiv cele în care stropi de apă se împrăştie spre audienţă. Cea de-a XIX-a ediţie a FITS 2012 continuă până pe 3 iunie.

(O. CORNEA, Sibiu)

 

 

Etichete
Comenteaza