Legendarul basist Marco Mendoza concertează la Cluj

Legendarul basist Marco Mendoza concertează la Cluj
Legendarul basist al erei rock, Marco Mendoza, va susţine trei concerte în România. La Cluj-Napoca ajunge în data de 30 martie. Va concerta live în formula de trio alături de Pino Liberti (tobe) și Nicola Costa (chitară).

Marco Mendoza a lăsat o amprentă puternică în trupe precum Whitesnake, Thin Lizzy, Blue Murder, Blackstar Riders, alăturându-se, de asemenea, unor nume importante precum Neal Schon, Ted Nugent, Tim Ripper Owens, Dolores O'Riordan (The Cranberries), George Lynch (Lynch Mob).

Artistul a lansat pe data de 6 iulie 2007 primul său album solo, urmând ca, mai apoi, să cucerească publicul prin vocea sa expresivă ce înlătură granițele dintre rock, pop, jazz, fusion și soul.

Când nu este în turneu, artistul își desfășoară activitatea pe continentul american, în propriul proiect jazz Mendoza Heredia Neto, alături de Joey Heredia (tobe - Stevie Wonder, Sheila E, Sergio Mendez, Herb Alpert, Tania Maria, Scott Henderson, Frank Gambale și Dianne Reeves) și Renato Neto (clape - Stevie Wonder, Prince, Sheila E., Brian McNight, Justin Timberlake, Celia Cruz, Christina Aguilera, Little Richard, Patti LaBelle, Luther Vandross).

Concertul va avea loc în Flying Circus, iar un bilet costă 40 de lei. 

Comenteaza