Lucrare clujeană, în primă audiţie, la Filarmonică

Lucrare clujeană, în primă audiţie, la Filarmonică
Andrei Feher, în vârstă de 28 de ani, va dirija concertul simfonic susţinut, vineri, de Filarmonica Transilvania.

Pe scena Colegiului Academic este invitată şi pianista Oxana Shevchenko, ce revine la Cluj, după ce anul trecut a susţinut două concerte alături de orchestra filarmonicii clujene. De data aceasta va interpreta "Concertul nr. 2 pentru pian", de Prokofiev. În cadrul programului veţi putea asculta, în primă audiţie absolută, lucrarea compozitorului clujean Ciprian Gabriel Pop -, dar şi Suita baletului "Pasărea de foc", de Stravinksi.

Născut în România într-o familie de muzicieni, Andrei Feher şi-a început educaţia muzicală ca violonist la Satu-Mare, oraşul său natal. Familia s-a mutat apoi în Canada, iar acesta şi-a continuat studiile la Conservatorul din Montréal. În 2011 s-a orientat către dirijat, devenind, la doar 22 de ani, cel mai tânăr dirijor asistent al Orchestrei Simfonice din Québec, sub îndrumarea lui Fabien Gabel.

În 2013 a fost invitat să dirijeze concertul de închidere al Festivalului de Tineret din Praga, iar ulterior a studiat cu Yannick Nézet Séguin, pe care l-a înlocuit la pupitrul Orchestrei Métropolitan din Montréal, într-un program cu muzică de Richard Strauss (2014).

Aceste experienţe i-au deschis calea unor colaborări cu dirijori de renume mondial, ca Zubin Mehta, Valery Gergiev, Christoph von Dohnányi, Thomas Hengelbrock, Jaap van Zweden, Michael Francis şi Alexander Shelley, dar şi cu solişti ca Radu Lupu, Emanuel Ax, Janine Jansen, Jennifer Larmore, Alina Pogostkina şi Nicolas Altstaedt.

În septembrie 2014, Feher a fost numit asistent al directorului muzical al Orchestre de Paris, Paavo Järvi, dirijând orchestra în cadrul seriei de concert „Young Public" la Philharmonie de Paris.

În stagiunea 2015/2016, acesta s-a reîntors la Orchestra Métropolitan şi la Orchestra Simfonică din Québec şi a dirijat Orchestre de Paris în concerte cu "Spărgătorul de nuci", de Ceaikovski", "Petrică şi lupul", de Prokofiev şi Till Eulenspiegel de Richard Strauss.

A fost invitat la pupitrul ansamblului Orchestre de Pau Pays de Béarn pentru premiera mondială a lucrării "Soleil noir", de Pierre Jodlowski (pe care a dirijat-o apoi la Toulouse, în noiembrie 2016) şi pentru "Verklärte Nacht", de Schönberg, eveniment în urma căruia Feher a fost reinvitat de această orchestră în stagiunea 2017/2018, în cadrul căreia va debuta şi cu "Les violons du Roy".

În această stagiune, Feher debutează cu Orchestra Simfonică din Montréal, cu Orchestra Simfonică din Kitchener Waterloo, cu Orchestra de Cameră din Lausanne (cu care va realiza producţia în premieră mondială a operei "Les Zoocrates", de Thierry Besançon) şi cu Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo. Concertul va avea loc vineri, 24 martie, la ora 19:00, pe scena Colegiului Academic.

Comenteaza