Ne vedem la Cluj! Trupa Hara şi-a lansat cel mai nou clip la Târgul de Crăciun VIDEO

Ne vedem la Cluj! Trupa Hara şi-a lansat cel mai nou clip la Târgul de Crăciun VIDEO
Trupa Hara a sărbătorit alături de clujeni 15 ani de activitate, lansând vara aceasta piesa "Ne vedem la Cluj". Formaţia a revenit în Piaţa Unirii la deschiderea Târgului de Crăciun, cu videoclipul cântecului.

Imediat după concertul de vineri seara, solistul Flavius Buzilă a transmis un mesaj miilor de clujeni prezenţi în piaţă: "Cluju', mulțumim foarte mult! Ne vedem și de Revelion!"

Hara a fost înfiinţată în mai 2000 la Cluj-Napoca, cu un stil autodefinit drept rock european cu influenţe etno şi alternative, la iniţiativa profesorului de limba engleză Flavius Buzilă, care şi-a propus să aducă un suflu nou, proaspăt în muzica românească.

Trupa a fost remarcată imediat datorită creaţiilor originale, extrem de inspirate, ce combină cu multă naturaleţe elemente de rock alternativ, electro-pop, sonorităţi celtice şi folclor românesc, cu versuri grăitoare, cu mesaj, într-o interpretare unică, personală.

Hara a lansat şase LP-uri şi albumul de colinde tradiţionale româneşti "Mârlin, dârlin - Paiş'pe colinde ş'o strigătură", care au adus multe premii din partea instituţiilor media (cel mai bun single - 2003, 2004, 2009, cea mai bună creaţie - 2005, cel mai bun album - 2004, 2005, 2006, 2009).

În 2009 trupa se remarcă şi pe plan internaţional: piesa "Plouă stele" câştigă locul 1 (din 50) la prestigiosul concurs de creaţie Song of the Year, secţiunea Adult Contemporary, desfăşurat de celebrul canal muzical VH1 SUA. Succesul se repetă în 2013, la aceeaşi secţiune, cu piesa "Calling Out for You", devenind prima formaţie românească ce deţine un asemenea palmares.

Hara a reprezentat România cu succes la Bruxelles (Belgia), la Veliko Târnovo (Bulgaria) şi la Campionatul European de Fotbal, în Viena şi Salzburg, unde reprezentaţia trupei a fost declarată de către administraţia locală austriacă drept "cel mai bun show live din programul cultural".

În iunie 2013 Hara ajunge şi pe pământ american, odată cu participarea la cel mai mare festival al comunităţii româneşti din SUA - Romanian Heritage din Chicago. În 2016, Hara a primit două premii Akademia Music, pentru două dintre piesele sale, „Ce ţi-aş face" şi „Totaya".

Comenteaza