Nigel Kennedy, mesaj pentru fanii din Cluj: "Sunt sigur că vom avea o călătorie muzicală frumoasă"

Nigel Kennedy, mesaj pentru fanii din Cluj:
Elev al lui Yehudi Menuhin și unul dintre cei mai importanți violoniști pe care i-a produs Marea Britanie vreodată, Nigel Kennedy, va susține un spectacol la Sala Polivalentă din Cluj, pe data de 19 octombrie.

Artistul va prezenta publicului român noul spectacol - Vivaldi - The New Four Seasons, ce a avut premiera, luna aceasta, în Bulgaria.

„Vin la Cluj și la București pentru a cânta noua versiune a „Anotimpurilor" lui Vivaldi, dar și ale unui alt compozitor care îmi place la nebunie - Nigel Kennedy pentru că am să cânt și piese de pe noul meu album. Voi fi acompaniat de mica mea trupă, dar și de o orchestră.

Sunt sigur că vom avea o călătorie muzicală frumoasă. Abia aștept să ajungă în țara voastră minunată și să întâlnesc oamenii minunați cu care sunt obișnuit, dar și să îmi fac prieteni noi pentru că, până la urmă, despre asta este muzica: să împărtășim momentele frumoase împreună", declară Kennedy.

Concertul este structurat în două părți și va cuprinde celebrele "Anotimpuri" de Vivaldi și o parte intitulată "Dedications" care promite spectatorilor o călătorie în universul muzical al nonconformistului artist cu o interpretare inedită, vulcanică şi dramatică.

Kennedy este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți violoniști din lume. Începutul carierei și l-a făcut pe terenul muzicii clasice, interpretând și înregistrând majoritatea marilor concerte de vioară. Mai târziu, trecându-și în repertoriu și genurile de jazz, klezmer.

Preţul biletelor pentru concertul de la Cluj variază între 98 şi 298 de lei.

Comenteaza