Parcul Național Etnografic "Romulus Vuia", deschis publicului clujean din 1 Mai

Parcul Național Etnografic
Parcul Național Etnografic "Romulus Vuia" din Cluj-Napoca își va redeschide porțile pentru public începând cu data de 1 mai. Programul de vizitare va fi zilnic, între orele 9-17.

Parcul a fost modernizat cu un panou-hartă amplasat la intrare şi 50 de panouri bilingve, pentru fiecare obiectiv turistic. Acțiunea a fost realizată în cadrul programului „Acasă în Transilvania" prin sprijinul voluntarilor de la Clubul Ecologic Transilvania.

"Ne bucurăm ca programul "Acasă în Transilvania", demarat anul trecut de către Muzeul Etnografic al Transilvaniei, se bucură atât de sprijinul societăților comerciale care au contribuit financiar la conservarea și reabilitarea unor obiective, cît și de suportul cetățenilor Clujului. Le mulțumesc celor de la Clubul Ecologic Transilvania pentru sprijinul acordat și sper că gestul lor va contribui la întărirea relației dintre Muzeu și comunitatea clujeană" a declarat Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

La rândul său, președintele Clubului Ecologic Transilvania, Gabriel Părăuan, a menționat: "Valorile etnografice, alături de valorile naturale, contribuie la unicitatea Transilvaniei. Sperăm ca gestul nostru să fie urmat atât de cetățeni cât și de societăți comerciale care pot contribui la conservarea obiectivelor din Parc."

Etichete
Comenteaza