Premiere simultane la Teatrul Maghiar şi la Naţional

Premiere simultane la Teatrul Maghiar şi la Naţional
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca şi Teatrul Maghiar de Stat au programate fiecare câte o premieră vineri seară, astfel că publicul clujean va trebui să aleagă între cele două reprezentaţii.
Naţionalul va prezenta, în sla mare premiera spectacolului de teatru-dans „Bosch – Grădina plăcerilor lumeşti”, de la ora 19, în timp ce la TMS Cluj va fi pus în scenă, tot în sala mare spectacolul „Lysistrata, sau oraşul femeilor” (foto), de la ora 20.

Spectacolul de la Naţional, „Bosch – Grădina plăcerilor lumeşti”, este regizat de Marc Bogaerts, care este autor şi al scenriului şi al coregrafiei. Regizorul a mai montat la Naţional şi „Frumoasa din pădurea adormită”, în 2005.

Din distribuţie fac parte între alţii, Radu Lărgeanu, Cristian Grosu, Ramona Dumitrean/Romina Merei, Angelica Nicoară, Miron Maxim, Cătălin Herlo, Ionuţ Caras.

„Grădina plăcerilor este un un tărîm abstract al viciului, o luxuriantă şi halucinantă lume a instinctelor dezlănţuite în care legile naturii sînt dispreţuite, hotarul dintre om şi fiară, dintre “lucrarea omului şi cea a naturii”este ignorat. Monştri şi pocitaniile împînzesc totul, dar Marc Bogaerts se descurcă în acest hăţiş, el crede „în frumuseţea cuvântului şi a limbajului corporal” şi face „cu actorii o călătorie în grădina lui, descoperind împreună de ce umanitatea, atât de tulburată, trebuie să înţeleagă simplitatea iubirii divine””, explică reprezentanţii Naţionalului clujean în prezentarea spectacolului.

Spectacolul „Lyisistrata, sau oraşul femeilor”, după Aristofan, de la TMs Cluj, este regizat de Dominique Serrand şi o are ca protagonistă pe Hilda Peter.

Din distribuţie mai fac parte, între alţii, Andrea Vindis, Enikő Györgyjakab, Andrea Kali, Anikó Pethő, Reka Csutak, Eszter Tompa, Tünde Skovrán Lehel Salat, Miklós Bács.

Reprezentaţia este recomandată exclusiv tinerilor cu vârsta peste 18 ani.

Comenteaza