Primul Jane’s Walk la Cluj: picnic, jocuri şi discuţii cu un renumit arhitect, în Parcul Est
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Apr 2015, 14:26
- Cultură
- Ascultă știrea

Jane's Walk Cluj presupune o plimbare de trei ore în zona Între Lacuri, ce implică şi un picnic, jocuri în iarbă și vizitarea unui exemplu de amenajare publică din perioada comunistă aparținând arhitectului Vasile Mitrea, principalul susținător al Parcului Est în ultimii 50 de ani (plimbările Jane's Walk sunt un omagiu adresat urbanistei fără studii de specialiate, jurnalista și activista Jane Jacobs, care prin cartea ei, The Death and Life of Great American Cities, a influențat activismul urban al anilor 1960 și al deceniilor care au urmat, n. red.).
"La Cluj cele mai multe proiecte, evenimente, inițiative sunt concentrate în centru, iar discuțiile privind viitorul cartierelor existente sau ale marginilor în formare sunt aproape inexistente sau se desfășoară în colective restrânse de profesioniști sau activiști. Parcul Est - Între Lacuri poate deveni un exemplu legat de modul în care noi, cetățenii, conturăm un spațiu public", spun reprezentanţii Centrului pentru Mediul Construit, organizatorii evenimentului.
Mai multe detalii despre programul Zilelor Arhitecturii 2015 AICI.
Clujenii care doresc să participe la evenimentul de duminică sunt aşteptaţi la ora 10:00, în fața pontonului primului lac din Gheorgheni.
În 2012, ZIUA de CLUJ scria despre volumul "Cluj-Napoca în proiecte. 50 de ani 1960-2010", în care sunt prezentate lucrările pentru oraş a 16 arhitecţi. Unele au fost realizate, altele au rămas la stadiu de idei, iar unele proiecte de amenajare, în special spaţii publice şi zone verzi, au fost compromise prin asaltul de construcţii din boom-ul imobiliar.