Recepţie la Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun în onoarea Cardinalului Lucian Mureşan
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Feb 2012, 22:25
- Cultură
- Ascultă știrea

Au participat Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, împreună cu secretarul şi subsecretarul aceluiaşi dicaster, reprezentanţi ai Prefecturii Casei Pontificale, ai Secretariatului de Stat al Vaticanului, ai Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi ai Consiliului Pontifical pentru Cultură. Au fost prezenţi toţi Episcopii greco-catolici români, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, precum şi reprezentanţi ai Preasfinţitului Siluan, episcopul ortodox român din Italia.
În discursul său, ambasadorul României la Vatican, Bogdan Tătaru-Cazaban, s-a referit la cei trei Cardinali români - Iuliu Hossu, "Cardinalul unităţii naţionale, care a citit Proclamaţia de Unire din 1918, dar care nu s-a putut bucura de cardinalat din cauza regimului comunist", Alexandru Todea, "Cardinalul suferinţei Bisericii, dar şi al libertăţii regăsite", şi Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureşan, care "ilustrează o nouă perioadă a Bisericii Greco-Catolice din ţara noastră, o perioadă de renaştere şi recunoaştere a meritelor sale ca Arhiepiscopie Majoră". De asemenea, a ţinut să sublinieze: "Mă adresez cu emoţie Preafericirii Voastre ca unui martor al triumfului lui Dumnezeu în istorie, deoarece, în timpul vieţii dumneavoastră, aţi cunoscut persecuţia, suferinţa, umilinţa, primind, în acelaşi timp, răsplata pentru fidelitatea spirituală, pentru credinţa fermă, nezdruncinată de vicisitudinile istoriei. Aţi urmat vocaţia dumneavoastră de a-L sluji pe Dumnezeu în circumstanţe care au pus la grea încercare rezistenţa şi a celor mai puternici în credinţă, în circumstanţe de decădere morală şi negare a transcendenţei. Aţi avut încredere în victoria lui Dumnezeu şi, iată, Dumnezeu v-a dat nu doar libertatea Bisericii pe care o conduceţi, nu doar istorica vizită a Fericitului Ioan Paul al II-lea, ci şi intrarea în Colegiul Cardinalilor, unde, susţinându-l pe Sfântul Părinte în slujirea sa, susţineţi, în acelaşi timp, istoria şi aspiraţiile Bisericii Greco-Catolice din România".
(radiovaticana.org)