S-au scos săbiile din teacă: sindicatul Operei declanşează luni grevă generală

S-au scos săbiile din teacă: sindicatul Operei declanşează luni grevă generală
Sindicatul Transilvania Art, din cadrul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, va declanşa luni grevă generală, a anunţat coducerea sindicatului.
Liderii sindicali solicită Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional demiterea directorului Operei clujene, Rareş Trifan. Motivele invocate sunt „mangement defectuos în dauna Operei”, „abuz în funcţie” şi lipsa de comunicare dintre director şi sindicatul Transilvania Art.

Reprezentanţii sindicatului au înaintat un memoriu către Direcţiunea Operei clujene, precum şi către Ministerul Culturii, ziare şi televiziuni şi Prefectura Cluj.

Între altele, reprezentanţii sindicatului amintit reclamă amânarea semnării unui nou contract colectiv de muncă la nivelul unităţii (în condiţile în care cel vechi a expirat în 2009, faptul că angajaţii instituţiei au cele mai mici salarii de la nivelul operelor din ţară, precum şi contractarea unor colaboratori externi, plătiţi cu sume prea mari, în contextul crizei economice.

Amintim că directorul Oeprei Naţionale Române din Cluj a anunţat de asemenea o conferinţă de presă pentru mâine. Deocamdată el nu poate fi contactat.

Conducerea ONR Cluj-Napoca a anunţat în această săptămână că va reprograma sau va muta în alte locaţii spectacolele anunţat iniţial pentru luna octombrie. Motivul oficial îl constituie faptul că centrala instituţiei nu poate respectă noii parametrii legali, astfel că temperatura de la repetiţii este mai scăzută decât cea minimă prevăzută pentru activităţile artistice desfăşurate de instituţie, de 18 grade Celsius.

De precizat că între conducerea Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi reprezentanţii sindicatului Transilvania Art, constituit acum câteva luni, a izbucnit, la scurt timp de la înfiinţarea strcuturii sindicale, un conflict care are la bază mai multe nemulţumiri ale liderilor de sindicat cu privire la politica managerială a directorului instituţiei.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că nu sunt puse în valoare suficient spectacole cu succes la public din repertoriul instituţiei, precum "Aida", "Nabucodonosor" sau "My Fair Lady". În schimb, reclamă liderii sindicatului Transilvania Art, s-au cehetuit sume importante pentru alte producţii, care nu se bucură nepărat de succes.

Cea mai recentă nemulţumire a sindicaliştilor vizează premiera "Don Giovanni", pentru care a fost invitat în calitate de regizor Tompa Gabor.

"Deşi O.N.R.C. are în repertoriu opera Don Giovanni, într-o montare care s-a bucurat de succes de public şi de presă, dir. gen. Rareş Trifan a decis (împotriva tuturor) să realizeze o altă montare (extrem de costisitoare), folosind colaboratori externi, plătiţi cu zeci de mii de euro şi asta în condiţii de criză economică, în care angajaţii O.N.R.C. au salariile diminuate lună de lună, cu 25%", afiurmă liderii sindicatului Transilvania Art, în memoriul trimis presei.

Liderii sindicali spun că au propus conducerii Operei clujene ca o parte din banii alocaţi premierei "don Giovanni" să fie folosite la refacerea operelor amintite mai sus, cu succes la public sau pentru depozitul de decoruri din localitatea Baciu.

Regizorul Tompa Gabor precizează că în contextul în care la ora actuală sunt prezentate în lume montpri de succes cu opera "Don Giovanni", o montare cu o viziune nouă a operei respective ar putea angrena instituţia clujeană într-un circuit artistic universal, cu un efect benefic asupra imaginii şi activităţii desfăşurate.

Directorul Operei clujene are un proiect ambiţios şi valoros însă pentru a-l pune în practică este nevoie să fie puţin mai ferm, a precizat cunoscutul regizor.

Comenteaza