Se restaurează cel mai vechi muzeu etnografic din România. Se află în Cluj

Se restaurează cel mai vechi muzeu etnografic din România. Se află în Cluj
Încă o clădire monument-istoric din centrul Clujului va fi restaurată. Mai precis, anvelopa Palatului Reduta - în prezent Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Proiectul va fi discutat în şedinţa forului judeţean de marţi, 28 februarie 2017.

"Obiectivul specific principal al proiectului este de reabilitare a anvelopei clădirii și înlăturarea umidității provenite din sol, ce afectează paramentele exterioare/fațadele și interioare ale monumentul. De asemenea, degradările la nivelul acoperișului și paramentelor/fațadelor clădirii pun in pericol pietonii de la nivelul trotuarului prin faptul ca unele elemente degradate se pot desprinde/disloca - zona fiind marcată și împrejmuită în acest sens", se arată în proiectul de hotărâre. 

Conform documentului menţionat, se propune două soluţii financiare: 

Soluția 1 - (recomandată) minimală: valoarea totală, cu TVA (mii lei): 6.350,890 lei, din care: construcţii montaj (C+M): 5.046,123 lei

Soluția 2 - (nerecomandată) - maximală:valoarea totală, cu TVA (mii lei): 7.434,717 lei, din care: construcţii montaj (C+M): 5.884,087 lei

Durata de realizare a investiției: 36 luni. Alocarea bugetară se va face pe durata celor trei calendaristici succesivi conform graficului de eșalonare propus - anul 1 cca. 16 %, anul 2 cca. 58 % și anul 3 cca. 26%.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost înfiinţat la 16 iunie 1922, fiind una dintre realizările culturale ale perioadei următoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Cu peste 80 de ani vechime neîntreruptă, muzeul a ajuns cel mai mare de acest gen din România şi unul dintre cele mai prestigioase din Europa.

Muzeul dispune de un patrimoniu de peste 50.000 de piese de port popular şi mărturii ale diferitelor obiceiuri străvechi, reflectând ocupaţiile populaţiei transilvănene. Acestea sunt riguros organizate, oferind vizitatorilor o imagine completă a obiceiurilor din Transilvania. Sunt expuse peste 43.000 de obiecte etnografice, organizate în 8 sectii: Ceramică, Textile, Ocupaţii, Port, Locuinţă-alimentaţie, Obiceiuri, Secţia în aer liber şi Secţia internaţională. Există 50.000 de fotografii; 5.000 de diapozitive; 12.000 reviste de specialitate.

Concursul pentru extinderea Parcului Etnografic şi amenajarea pădurii Hoia

Cel mai misterios loc din România, Pădurea Hoia-Baciu, se pregăteşte să devină şi una dintre zonele cu cea mai creativă şi dinamică dezvoltare din oraş. Chiar cu riscul de fi alungaţi extratereştrii care vin aici la o pământeană plimbare în natură. Pe un teritoriu generos, de peste 100 de hectare, se vor amenaja spaţii de agrement terestre şi extraterestre.

Sunt trei mari idei care ar urma să fie transpuse în realitate. Muzeul Satului se va extinde cu un etnoparc de 27 de hectare, USAMV intenţionează să creeze un parc de animale, un manej de cai şi ponei, respectiv un târg de produse tradiţionale, iar Centrul Cultural Clujean doreşte să dezvolte un parc intergalactic.

Mai multe detalii AICI. 

Comenteaza