Seară Bartok la Filarmonica Transilvania

Unul dintre fenomenele cele mai interesante din muzica secolului al XX-lea, Bela Bartok a fost cunoscut, în timpul vieţii sale, în special ca pianist, profesor şi culegător de folclor. Cercetările făcute asupra muzicii tradiţionale - cu precădere româneşti, maghiare şi slovace - au constituit un solid fundament al studiilor etnomuzicologice.

Mai mult decât atât însă, ele i-au influenţat în mod covârşitor compoziţiile. Ca în multe alte cazuri din istoria muzicii, poziţia de frunte pe care o ocupă în pleiada compozitorilor primei jumătăţi a secolului al XX-lea a venit doar postum, odată ce lumea muzicală a devenit pe deplin conştientă de contribuţia majoră pe care el o adusese în domeniul compoziţiei.

Concertul pentru violă a fost început în vara anului 1945, însă Bartok a murit de leucemie la puţin timp după, lăsând în urma sa doar schiţele lucrării. Prima versiune dusă la bun sfârşit i-a aparţinut lui Tibor Serly - violist şi compozitori maghiar - care a publicat-o în 1950.

Ulterioare revizii, mai mult sau mai puţin substanţiale, au apărut mult mai târziu: Atar Arad, Csaba Erdelyi şi, în 1995, Nelson Dellamaggiore, sub supravegherea lui Peter Bartok - fiul compozitorului - şi cu sprijinul violistului Paul Neubauer. Această din urmă versiune este considerată de mulţi critici cea mai apropiată de stilul şi limbajul lui Bartok.

Concertul pentru orchestră, compus în 1943, oferă o ascultătorului mai puţin avizat în muzica secolului al XX-lea o introducere admirabilă. Majoritatea melodiilor sunt, încă de la primă audiţie, extrem de atractive şi uşor de memorat.

Concertul pentru orchestră este o lucrare contemporană în cel mai bun sens al cuvântului, în ea regăsindu-se toate elementele care l-au influenţat pe Bartok de la începutul carierei sale şi până la sfârşitul vieţii: Brahms, Liszt şi Strauss, Debussy, Stravinski sau Schönberg; şi, în mod neîndoielnic, esenţa muzicii populare maghiare care colorează toate melodiile, armoniile şi ritmurile.