Sebastian Spanache Trio îşi lansează noul album la Cluj

Sebastian Spanache Trio îşi lansează noul album la Cluj
Sebastian Spanache Trio, cea mai titrată trupă a jazzului românesc, își lansează la Cluj noul album.

Cel de-al treilea album semnat SS3, „The Furnace", a apărut pe 23 aprilie. Materialul de studio conține cinci piese, fiind construit ca o suită în cinci părți. Albumul a apărut atât în varianta digitală, putând fi ascultat, cumpărat sau descărcat de pe bandcampul trupei, cât și în variantă fizică, sub forma clasicului CD.

Din 2011 până acum, Sebastian Spanache Trio a avut o activitate concertistică intensă, atât național, cât și internațional, cu participări în cadrul unor festivaluri importante, dintre care amintim: Gărâna Jazz Fest, Sibiu Jazz Fest, JazzTM, GreenHours JazzFest, Bucharest Jazz Fest, Mupa Budapest Jazz, împărțind scena cu artiști de talie mondială, cum ar fi Richard Bona, Hidden Orchestra, Adam Bałdych Imaginary Quartet sau Stanley Clarke.

În 2013, trioul a susținut un turneu european cu concerte în Polonia, Ungaria, Slovacia, Croația și Serbia. La sfârșitul lui 2013, Sebastian Spanache Trio a câștigat premiul cel mare, la prima ediție a Festivalului-concurs Johnny Răducanu din Brăila, Trofeul Johnny Răducanu.

Trioul are la activ două albume lansate oficial, „Humanized" în 2013 și „A Pasha's Abstinence" în 2014, cel din urmă fiind premiat ca Best Album la prima ediție a Premiilor Revistei Sunete 2014. În noiembrie 2014 trioul a lansat DVD-ul „Live on the Eiffel Bridge", DVD filmat în timpul concertului de lansare al albumului „A Pasha's Abstinence".

2016 găsește grupul cu 80 de concerte la activ în cei aproape cinci ani de existență. Concertul de la Cluj-Napoca va avea loc în data de 26 aprilie, începând cu ora 21:00, la /Form Space. Biletele costă 30 de lei.

Etichete
Comenteaza