Serile Filmului Minoritar la Casa Tranzit

Serile Filmului Minoritar la Casa Tranzit
Festivalul va avea loc în perioada 4-7 iulie, iar proiecţiile vor avea loc în curte şi în sala mare de la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

Festivalul are loc în cadrul proiectului "Generarea încrederii prin cultură într-un mediu multietnic - Generating Trust by Means of Culture in Multi-ethnic Environment", care constă în construirea unei reţele de instituţii culturale europene printr-un proces de cunoaştere reciprocă a patrimoniilor culturale ale partenerilor.

Programul festivalului se poate considera un tablou al situației minorităților etnice din zona de est și central europeană, începând din perioada belică până în ziua de azi. Filmele au numeroase tonuri, deosebite de ce a văzut publicul clujean până acum: de la autoironic, dramatic, până la optimist și în unele filme chiar amuzant. Filmele abordează diferite tematici precum: granițele politice și culturale, diferite fețe ale rasismului, diversitatea vocilor din comunitățile rome și multe altele. Acest peisaj complex este ilustrat printr-o serie de 10 filme documentare, cu o distribuție ce ține de geografii impresionante, cu origine din România, Ungaria, Slovacia, Italia, Germania și Anglia, dar cu relevanță deosebită asupra zonei Europei în care trăim.

Miercuri, 4 iulie 2012

SALA MARE

19.00 Pe marginea prăpastiei / Auf der kippe (Germania)
Regie: Andrei Schwartz
Durata: 75′

CURTEA TRANZIT

20.30 - 21.30 Discuţie
Moderator: Andrea Ghiţă (realizator TV)
Invitaţi: Hajnalka Harbula (cercetător), Florin Tala (mediator școlar)

21.30 Viața și alte șantiere / The Life and other Building Yards (Italia)
Regie: Giuseppe Schettino
Durata: 37′

Joi, 5 iulie 2012

SALA MARE

19.00 Zona Maramureşului (România)
Regie: Marius Tabacu
Durata: 50′

CURTEA TRANZIT

20.00 Discuţie
Moderator: Gyula Kozák (sociolog)
Invitaţi: Marius Tabacu (regizor) şi János Domokos (regizor)

21.30 Ține minte / Tartsd eszedben (Ungaria)
Regie: János Domokos
Durata: 58′

Vineri, 6 iulie 2012

SALA MARE

19.00 66 de sezoane / 66 sezón (Slovacia)
Regie: Péter Kerekes
Durata: 84′

20.30 Ce a zis Magdalena / What Magdalena Said (Marea Britanie)
Regie: Michael Stewart
Durata: 50′

CURTEA TRANZIT

21.30 - 22.00 Discuţie
Moderator: Fosztó László (antropolog)
Invitat: Michael Stewart (antropolog)

22.00 Petrecere
DJ Martin Heidegger

Sâmbătă, 7 iulie 2012

SALA MARE

19.00 Casa mea / Casa Mia (Italia)
Regie: Debora Scaperrotta
Durata: 64′

20.20 Bine, mersi / Ďakujem, dobre / Köszönöm, jól (Slovacia)
Regie: Mátyás Prikler
Durata: 40′

CURTEA TRANZIT

21.00 Granița / Hranica (Slovacia)
Regie: Jaroslav Vojtek
Durata: 72′

22.30 Gipsy Side (Ungaria)
Regie: Balázs Gát
Durata: 50′

 

Etichete
Comenteaza