Sicanii i-au alungat pe politicieni. “Lăsaţi-ne să ne comemorăm strămoşii”

În fiecare an, pe 24 august, sicanii îşi comemorează înaintaşii, masacraţi de tătari în timpul atacului din 1717. De această dată, de la ceremonie au lipsit reprezentanţii partidelor politice.

De Sfântul Bartolomeu, sătenii din Sic au îmbrăcat strai de doliu şi au mers, cu mic, cu mare la biserica cea veche din deal la rugăciune, acolo unde a avut loc masacrul din 1717. În acest an, sicanii au pus piciorul în prag: politicienii nu au mai fost vedetele evenimentului. Din respect pentru strămoşi.

Frumoasele costume negre cu impunătoarele cămăşi cu mâneci plisate, adevărată marcă a comunei Sic au fost scoase ieri de la naftalină, în ziua în care din 1717 încoace sunt comemorate victimele celui mai cumplit episod din istoria aşezării. Sunt îmbrăcaţi în costumul strămoşilor atât vârstnicii, emoţionaţi de fiecare dată de ceremonia unică în România care are loc în sat, cât şi tinerii şi copiii. Sicanii aliniaţi maiestuos pe băncile lungi din curtea bisericii, copilaşii ca nişte îngeri care se alintă în costume sicăneşti miniaturale, şi tabloul din ală lume de la slujba din biserică sunt "clişeele" imortalizate an de an cu frenezie de fotografi care adesea vin de pe alte meleaguri, din alte ţări. Obiectivul foto surprinde cu ardoare şi trăsăturile neobişnuit de frumoase ale unora dintre participanţii la ceremonie, oameni cu ochi verzi migdalaţi, sprâncene arcuite şi oval desăvârşit al feţei.

Biserica e plină încă de la începerea slujbei, dar trotuarul care vine din sat mai e încă străbătut de perechi în vârstă care îşi salută cu drag cunoştinţe cu care de mult nu s-au mai văzut, fete în costum tradiţional care calcă apăsat cu la fel de tradiţionalele cizme de piele, feciori aprigi cu mustaţă sau copii sfielnici mândri de hainele pe care le poartă.

„Tot aşa era de Sfântul Bartolomeu şi când eram copil. În 1717 a început şi în fiecare an comemorăm la fel", declară Csaba Susana, localnică din Sic. „Cămaşa se face cu pliuri cu apret şi apoi cu fierul de călcat, trebuie să stea măcar o noapte până se uscă", a explicat femeia. Costumele mai sunt purtate şi duminica, la slujbă, dar şi la nunţi, după cum spune ea. „Pe vremea lui Ceauşescu nu prea era voie să se ţină această ceremonie, era limitată, dar cu cât strângi chinga, cu atât oamenii fac eforturi să iasă şi mai şi. Trăiam mult mai intens comemorarea atunci când era interzisă decât acum", a adăugat soţul femeii, Csaba Mate. „Tot aşa veneau străini, ba chiar mai mulţi, din Ungaria şi din alte ţări.

Material de Florentina Tătar preluat de pe PROVINCIANEWS.RO