Sonorul de la Untold, redus. Măsurători de zgomot pentru prevenirea reclamaţiilor

Sonorul de la Untold, redus. Măsurători de zgomot pentru prevenirea reclamaţiilor

Reprezentanţii mai multor instituţii au realizat, în premieră, măsurători de zgomot înaintea festivalului Untold de la Cluj-Napoca, pentru reducerea poluării fonice şi prevenirea reclamaţiilor, rezultatele indicând faptul că o parte a valorilor sunt la limita superioară admisă de lege.

Prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, cel care a dispus realizarea măsurătorilor, a declarat, joi, că printre cele mai afectate zone din punct de vedere al zgomotului a fost Spitalul de Copii Cluj-Napoca.

„Când am început primele discuţii privind organizarea Untold, am specificat nişte cerinţe care nu pot fi negociate şi pe care le-am considerat foarte importante pentru municipiu. Am analizat plângerile înregistrate la ediţiile anterioare legate de disconfortul produs de zgomot şi zonele de unde provin reclamaţiile. Spitalul de Copii Cluj-Napoca era unul dintre cele mai afectate zone din punct de vedere al zgomotului, astfel că am cerut celor de la Untold să dispună toate măsurile tehnice pentru reducerea nivelului de poluare fonică în spital şi clădirile din zonă. O altă zonă cu probleme era cea de lângă Hotelul Sport, unde sunt două blocuri de locuinţe. Astfel, am dispus efectuarea de măsurători de zgomot, în premieră, înainte de începerea Untold, cu scopul de a a reduce poluarea fonică şi a preveni reclamaţiile din partea clujenilor”, a spus Cherecheş.

Potrivit acestuia, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai Poliţiei Locale Cluj-Napoca au efectuat măsurătorile de zgomot fiind măsurat nivelul de sunet cu sonometre calibrate.

„Legea spune că în interiorul clădirilor nu trebuie să fie o intensitate a zgomotului mai mare de 35 de dB. Pe strada de lângă Hotel Sport erau anul trecut 49 de dB, iar acum rezultatele măsurătorilor au indicat o încadrare în limitele legale, plus-minus marja de eroare a aparatelor de măsură. Este zgomot, dar nivelul se încadrează în limita superioară admisă de lege. În ceea ce priveşte Spitalul de Copii, măsurătorile au indicat peste 40 de dB înainte de pornirea sunetului, zgomote proprii acestei instituţii, iar după pornirea sunetului, determinările au înregistrat o creştere uşoară cu câţiva decibeli, 5-10%. Am cerut organizatorilor festivalului reducerea volumului cu 5-10% a sunetelor de la scenele amplasate în zona spitalului”, a afirmat prefectul.

Potrivit lui Ioan Aurel Cherecheş, pentru ediţia din acest an a Untold, s-au făcut foarte mulţi paşi pentru reducerea poluării fonice, organizatorii amplasând panouri fonoabsorbante sau stabilind un alt mod de dispunere a difuzoarelor astfel încât zonele cele mai afectate anii trecuţi să fie cât mai protejate.

„Vorbim de trei plaje de frecvenţe, joase, medii şi înalte, ultimele fiind relativ uşor de estompat. Am cerut organizatorilor festivalului o analiză numerică pe intensitatea sunetului. Ne dorim o reducere a reclamaţiilor din cauza zgomotului şi vom continua măsurătorile şi pe durata festivalului iar dacă vom constata depăşiri ale valorilor se vor lua măsuri de revenire la normal”, a conchis prefectul Clujului.

Untold are loc la Cluj-Napoca în perioada 2 – 5 august, în perimetrul festivalului fiind amplasate un număr de 10 scene, atât pe stadionul Cluj Arena cât şi în zona Sălii Polivalente şi a Parcului Central.

Comenteaza