Spectacolele în aer liber ar putea fi reluate, dacă nu va crește numărul de cazuri de coronavirus

Spectacolele în aer liber ar putea fi reluate, dacă nu va crește numărul de cazuri de coronavirus

Premierul Ludovic Orban a declarat după consultările de azi cu reprezentanţii artelor teatrale că îşi doreşte reluarea activităţii în domeniu, însă în funcţie de evoluţia epidemiologică şi în baza unor reguli bine gândite.

Premierul a discutat cu reprezentanţii artelor teatrale despre măsurile de susţinere a domeniului cultural atât în perioada imediată, cât şi pe termen mediu şi lung.

Preocuparea comună a reprezentanţilor Guvernului şi artelor teatrale este legată de reluarea producţiilor de spectacol (repetiţiilor) şi a activităţii culturale, în condiţii de siguranţă sanitară atât pentru actori şi personalul de suport, cât şi pentru cetăţeni.

Astfel, într-o prima etapă, în funcţie de evoluţia epidemiologică, va fi analizată reluarea spectacolelor în aer liber cu respectarea normelor de protecţie sanitară şi de distanţare fizică.

"Viaţa culturală îmbogăţeşte viaţa oamenilor şi societatea. Susţin un plan de sprijinire a sectorului cultural, inclusiv vom analiza punerea la dispoziţie a unor granturi pentru sectorul cultural independent. De asemenea, îmi doresc reluarea activităţii culturale, însă în funcţie de evoluţia epidemiologică şi în baza unui plan bine gândit, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanţilor la manifestările culturale", a subliniat prim-ministrul Orban.

De asemenea, Orban a afirmat că vor fi menţinute formele de sprijin pentru angajaţii din activităţile care vor rămâne restricţionate prin decizii guvernamentale (plata şomajului tehnic), iar în perspectiva reluării activităţii vor fi decise măsuri active de susţinere, prin asigurarea din fonduri bugetare a unei părţi din cheltuielile de salarizare pentru angajaţii care îşi vor păstra locurile de muncă.

La consultările cu reprezentanţii artelor teatrale au participat şi vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Comenteaza