Foto Steagul prinţesei Sissi, la Cluj

Steagul prinţesei Sissi, la Cluj

La Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, poate fi văzut, începând de luni, steagul prinţesei Sissi, împărăteasă a Austriei şi regină a Ungariei, prezentat cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la moartea acesteia.

”Luni se împlinesc 120 de ani de la moartea Elisabetei de Wittelsbach (1837-1898), numită şi prinţesa Sissi, împărăteasă a Austriei (soţia împăratului Franz Joseph I) şi regină a Ungariei, în urma asasinării ei de către un anarhist italian, la Geneva. Cu această ocazie, MNIT prezintă în această lună o piesă muzeală de excepţie, de mare valoare artistică şi istorică, Steagul Elisabeta, confecţionat la comanda Societăţii Carpatine Ardelene din Cluj, în anul 1900. Steagul a fost terminat în vara anului 1900, dar expunerea sa publică a avut loc doar în 12 octombrie 1902. Acesta ilustrează cultul dedicat împărătesei Elisabeta de către maghiarii din Cluj, după 1898, anul morţii acesteia”, potrivit unui comunicat al MNIT.

Reprezentanţii muzeului clujean au precizat că steagul prinţesei Sissi a fost confecţionat din mătase groasă, de culoare albă, şi avea ambele laturi presărate cu motive decorative tipice broderiei domneşti maghiare.

Steagul prinţesei Sissi, la Cluj

”Întâlnim motive vegetale (vrejuri, cârcei, frunze dinţate) şi florale (lalele, garoafe, bujori) brodate, în culori vii şi multiple, cu fire de mătase şi fire metalice, de aur şi de argint. Pe una din laturi, într-un medalion central, este reprezentat bustul împărătesei, executat printr-o broderie atât de fină şi densă încât toată imaginea dă impresia unei litografii sau a unei fotografii aplicate ulterior. Elisabeta poartă o rochie simplă, în nuanţe de gri, gri-maroniu, maro-roşcat şi negru. Culorile închise sunt sortite să evidenţieze sobrietatea împărătesei, această imagine fiind accentuată şi de coafura simplă a acesteia (mai multe împletituri prinse în coc), precum şi de crucea pe care o poartă la gât. Chenarul medalionului central este constituit din lalele brodate”, se mai arată în comunicat.

Pe cealaltă latură a steagului sunt redate stema Ungariei, iniţialele Societăţii Ardelene Carpatine - E.K.E., locul: Kolozsvár (Cluj-Napoca – n.a.) şi anul înfiinţării acesteia: 1891, precum şi două flori de colţ, simbolul asociaţiei.

”Stema a fost realizată din mătase, decupată ulterior şi cusută în centrul steagului (la fel ca şi iniţialele Societăţii şi cifrele anului), iar cele două flori de colţ au fost brodate cu fir de argint”, se subliniază în comunicatul MNIT.

La Cluj-Napoca, în amintirea prinţesei Sissi a fost ridicată o statuie, s-a construit un pod peste Someş şi un spaţiu de agrement şi promenadă, au fost amplasate plăci comemorative, s-au plantat arbori.

Comenteaza