Superconcert cu casa închisă la Cluj! Muzică din "James Bond", "Gladiatorul", "Superman" și "Game of Thrones"

Superconcert cu casa închisă la Cluj! Muzică din "James Bond", "Gladiatorul", "Superman" și "Game of Thrones"

Interes mare la Cluj pentru concertul cu muzică din filmele americane al Filarmonicii de Stat Transilvania (FST). Cu trei zile înainte de eveniment, mai erau doar câteva zeci de bilete.

Vineri, de la ora 19:00, dirijorul și compozitorul Cristian Spătaru (care a și făcut o mare parte dintre aranjamentele pieselor din program), alături de orchestra FST, vă va transpune în lumea filmului, oferindu-vă un program sub tema ”Music to My Eyes”.

Programul se va deschide cu "Marşul lui Raider", din filmul "Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute", al lui John Williams, un film câştigător a patru premii Oscar şi a unui premiu BAFTA. Coloana sonoră este interpretată, pe albumul original, de London Symphony Orchestra, sub bagheta compozitorului.

John Williams mai este prezent în program și cu Marşul din "Superman". Cele trei componente ale temei sunt extrem de bine echilibrate: o fanfară, un marş (tema principală asociată personajului) şi o temă de iubire (Can You Read My Mind).

Recitalul continuă cu suita filmului "James Bond", de John Barry, care a compus muzica pentru 11 filme din serie, dar şi pentru alte filme celebre, ca "Dansând cu lupii", "Departe de Africa", "Născută în libertate" şi "Leul în iarnă".

Gabriel’s Oboe din filmul "The Mission" este o emblemă a lirismului lui  Ennio Morricone, iar selecţiunile orchestrale din The Sound of Music s-au bucurat mereu de un succes colosal (conţin hituri ca "Do-Re-Mi", "My Favorite Things", "I Have Confidence", "Maria" sau "So Long, Farewell").

O altă coloană sonoră celebră este cea a filmului "Gladiatorul", compusă de Hans Zimmer. Muzica pentru scenele de bătălie a fost considerată ca fiind inspirată direct din Marte: solul războiului de Holst. Alte puternice asemănări muzicale pot fi identificate în scena intrării triumfale în Roma a lui Commodus: Preludiul la "Aurul Rinului" şi "Marşul funebru al lui Siegfried" din "Amurgul zeilor", de Wagner. Coloana sonoră semnată Zimmer-Gerard reprezintă una dintre cele mai de succes şi mai bine vândute din istoria filmului de la Hollywood.

Programul mai conține "Song about Winter" din "Game of Thrones", de Ramin Djawadi (aranjament de Dan Variu), suita filmului "Piraţii din Caraibe". "Blestemul Perlei Negre", de Klaus Badelt (pentru celelalte trei filme din serie, muzica a fost compusă de Hans Zimmer) și o un excelent aranjament orchestral făcut de dirijorul Cristian Spătaru privind selecțiuni din coloana sonoră a desenelor animate "Tom și Jerry".

Piesele din concert (aranjamente ale coloanelor sonore)

- John Williams (n. 1932) Marşul lui Raider din "Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute"
- John Barry (1933-2011) Suita filmului "James Bond"
- Ennio Morricone (n. 1928) Gabriel’s Oboe din "The Mission"
- Richard Rodgers & Oscar Hammerstein Selecţiuni orchestrale din "The Sound of Music"
- John Williams Marşul din "Superman"
- Hans Zimmer (n. 1957) Barbarian Horde din "Gladiatorul"
- Ramin Djawadi (n. 1974) Song About Winter din "Game of Thrones" (aranjament de Dan Variu)
- John Powell (n. 1963) "How to Train Your Dragon Medley"
- Klaus Badelt (n. 1967) Suita din "Piraţii din Caraibe"
- Scott Bradley (1891-1977) "Tom and Jerry Medley"

Comenteaza