SUPLIMENT Învierea lui Hristos: eveniment istoric?

SUPLIMENT Învierea lui Hristos: eveniment istoric?
Cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, Învierea din morţi a Mântuitorului Isus Hristos, este prilejul cel mai potrivit pentru reînnoirea întru credinţă a tuturor celor ce doresc să urmeze calea cea dreaptă arătată de Hristos.

Bucuria luminoasă adusă de Hristos Cel Înviat străbate veacurile şi dăruieşte speranţă şi forţă sufletelor celor care, nevoindu-se în această vale de lacrimi a lumii, îşi pierd uneori reperele morale şi implicit bucuria unei vieţi împlinite. Cu siguranţă că această transformare interioară şi trecere din întunericul tristeţii la lumina bucuriei nu se realizează printr-un simplu click, aşa cum suntem tot mai mult obişnuiţi în sfera informaticii şi a internetului, ci presupune anumite dispoziţii interioare, o anume pregătire spirituală menită să favorizeze lucrarea harului dumnezeiesc. Bucuria şi lumina Celui Înviat vor sălăşlui cu adevărat în toate sufletele care L-au însoţit tainic pe Hristos, ascultându-I cuvântul şi împlinindu-I exemplul de dăruire totală din dragoste. Cel ce-şi doreşte-n viaţă lumina Învierii trebuie să-şi fi plâns păcatele şi rătăcirile la picioarele Crucii lui Hristos.

Dacă acestea sunt realităţile de ordin spiritual ale sărbătorii Învierii lui Hristos, nu puţini sunt aceia care se întreabă - unii din dorinţă sinceră de aprofundare spirituală a credinţei, alţii din vanitate sau chiar din lipsă de credinţă - asupra istoricităţii evenimentului Învierii lui Isus Hristos. Cu alte cuvinte, Învierea lui Hristos ţine sau nu de domeniul istoriei? În definitiv, această întrebare este una cât se poate de legitimă, întrucât nu există vreo persoană care să se prezinte ca martor al momentului însuşi al Învierii. Trupul mort al lui Isus a fost pus în mormânt, iar a treia zi mormântul a fost găsit deschis şi gol.

Înainte de a încerca formularea unui răspuns la întrebarea de mai sus, se impun câteva precizări. În primul rând, aşa după cum reiese din paginile Sfintelor Evanghelii, Învierea lui Isus nu înseamnă o reanimare a trupului Său mort şi nici revenirea la viaţa temporală, ci o depăşire a condiţiei umane muritoare şi intrarea în lumea lui Dumnezeu. În al doilea rând, trebuie să ne mulţumim cu foarte discrete "dovezi" ale Învierii: pe de o parte afirmaţia că mormântul în care a fost pus trupul lui Isus a fost găsit gol, iar pe de altă parte mărturiile apostolilor care pretind că L-au văzut viu. Sigur că această vedere este paradoxală, deoarece apostolii, nefiind în "starea" celor înviaţi, nu puteau să-L vadă pe Cel Înviat aşa cum este El în ochii lui Dumnezeu. Hristos, însă, s-a folosit de mijloacele necesare pentru a putea fi recunoscut de către ei.

Revenind la problematica istoricităţii Învierii lui Hristos, trebuie spus clar, într-o primă fază, că nu există probe istorice propriu-zise ale acestui eveniment. "Anunţul Învierii ne spune că Hristos, în trupul său, a ieşit din istorie pentru a intra în lumea lui Dumnezeu. [...] Astăzi este general acceptat faptul că prerogativa istoriei ca ştiinţă se opreşte la limitele continuităţii spaţio-temporale. Prin urmare, această ştiinţă este incapabilă să vorbească atât despre începutul absolut al istoriei, cât şi despre sfârşitul ei definitiv. [...] Pe scurt, nu poate exista vreo dovadă istorică a unui eveniment care nu se situează în istorie" [B. Sesboüé, Croire, Ed. Droguet&Ardant, Paris 1999, p. 306]. În alţi termeni, va trebui să recunoaştem că Învierea lui Hristos nu este un fapt istoric pentru că nu poate fi probată, în realitatea sa concretă, printr-o dovadă istorică, critică şi ştiinţifică. Ea este, de fapt, «transistorică».

Se impune, în continuare, o precizare foarte importantă. Afirmaţia că Învierea nu este un fapt istoric nu implică nicidecum că ea nu este un eveniment real pentru orice persoană care admite că lumea nu este definitiv închisă asupra ei înseşi, ci ea este în mod fundamental deschisă spre libertatea lui Dumnezeu. În acelaşi timp, trebuie spus că tot ceea ce este real nu este neapărat istoric, în sensul ştiinţific al termenului. Prin urmare, vom afirma că Învierea este un eveniment real trăit de Mântuitorul Isus, om făcând în întregime parte din istoria noastră umană.

Într-o a doua fază, însă, se poate susţine că Învierea lui Hristos este un eveniment istoric pentru că există dovezi istorice sigure: există oameni care au crezut şi au mărturisit realitatea Învierii. "Mărturia apostolilor constituie un ansamblu de amprente accesibile metodei istorice. Istoricul are aici toată libertatea de a decoda şi judeca valoarea şi seriozitatea mărturiei lor" [Ibid., p. 307]. În plus, Învierea este un fapt istoric întrucât se înscrie în istorie mai ales prin tot ceea ce a precedat-o. Din acest punct de vedere, ea s-a petrecut într-un loc şi la o dată anume. Aici se mai poate adăuga şi faptul că Învierea este un eveniment istoric prin influenţa durabilă pe care a lăsat-o în istorie. Ne putem gândi, în acest context, la toţi credincioşii creştini care timp de două mii de ani au crezut şi continuă să creadă în Cel Înviat, făcând din Învierea lui Hristos fundamentul propriei lor existenţe. Catehismul Bisericii Catolice sintetizează foarte pertinent această dublă caracteristică a evenimentului Învierii lui Hristos: "Eveniment istoric care poate fi constatat prin semnul mormântului gol şi prin realitatea întâlnirilor apostolilor cu Hristos cel înviat, Învierea rămâne, în aceeaşi măsură, prin ceea ce transcende şi depăşeşte istoria, în centrul misterului credinţei" [nr. 647].

La finalul acestor scurte consideraţii, se cuvine accentuarea unui aspect absolut fundamental în ceea ce priveşte abordarea acestui eveniment al Învierii lui Hristos. Ceea ce noi, creştinii, cântăm cu bucurie în noaptea Învierii - "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând" - nu este vreo constatare empirică şi nici rezultatul unei demonstraţii ştiinţifice, ci expresia unui act de credinţă. Doar cel credincios va reuşi să intre în dinamica luminată a Învierii pentru a continua cu toată încrederea şi cu toată bucuria cântarea pascală - "Şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le".

Pr. Daniel AVRAM

 

 

Comenteaza