SUPLIMENT Momente de apropiere în raporturile interconfesionale româneşti din perioada interbelică

Cuvintele programatice rostite în februarie 1920 de către noul Mitropolit ortodox, Nicolae Bălan, cu prilejul instalării în scaunul de la Sibiu, anume că nu-şi va da odihnă până nu-i va cuprinde la sânul său pe toţi românii din Ardeal, erau, pentru greco-catolici, semnalul că vechea „vrajbă frăţească" dintre cele două Biserici, purtată până atunci doar la nivel intelectual, intra într-o fază nouă, ce ameninţa statu-quo-ul acceptat de ambele părţi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în anii premergători izbucnirii Primului Război Mondial. Au urmat momentele tensionate prilejuite de adoptarea Constituţiei din 1923, Legea Cultelor, semnarea Concordatului cu Sfântul Scaun, discriminarea greco-catolicilor cu prilejul manifestărilor publice naţionale şi, mai cu seamă, acţiunile de prozelitism agresiv întreprinse de către partea ortodoxă în regiunile nordice ale Transilvaniei.

Şi totuşi, în această încărcată atmosferă, atât de diferită în raport cu imaginea frăţietăţii afişată la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, au avut loc, în 1936, două gesturi semnificative de apropiere, de împăcare: unul marcat de participarea Preasfinţitului Iuliu Hossu la instalarea la Cluj a Episcopului ortodox Nicolae Colan, iar altul patronat de Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA).

Instalarea noului Arhiereu ortodox, la 29 iunie 1936, s-a făcut cu mare pompă, în prezenţa celor mai înalte oficialităţi ale Statului Român. Cu acea ocazie, Preasfinţitul Iuliu Hossu, prezent la manifestări, a rostit, în numele Bisericii Greco-Catolice, cuvinte calde de înfrăţire, cărora noul Ierarh le-a răspuns pe acelaşi ton: „Preasfinţia Sa Episcopul Iuliu Hossu a accentuat încă o dată dragostea de care noi trebuie să fim călăuziţi. Eu îi răspund cu aceeaşi căldură a sufletului meu: «Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate/ În noi doi un suflet bate...». Această caldă simţire o să fie făclia care va lumina cărarea vieţii mele alături de Fratele iubit. Hristos nu se împărţeşte, iar noi ne închinăm aceluiaşi Hristos, care va trimite binecuvântările Sale asupra tuturor fiilor noştri. De câte ori neamul ne va chema în slujba sa, amândoi vom fi la datorie, iar cu noi, împreună, neamul nostru" [Unirea, Blaj, 11 iulie 1936].

Însă, cele rostite la instalare s-au dovedit a fi doar cuvinte de sărbătoare, deoarece, după câteva săptămâni, Preasfinţitul Colan, solicitat de către un grup de intelectuali români din Sighetu-Marmaţiei, aparţinând ambelor Biserici Româneşti, să intervină pentru a curma neînţelegerile care apar între preoţii ortodocşi şi cei greco-catolici cu prilejul sărbătorilor naţionale, a dat următorul răspuns: „Cât despre propunerea făcută acum câţiva ani de Preasfinţitul Episcop V. T. Frenţiu, «ca să ne adunăm într-un sinod comun şi acolo, cu istoria şi Evanghelia în mână, în dragostea frăţească a lui Hristos să facem o Biserică Românească», fără să fiu împotriva ei, o găsesc inutilă, pentru că această «Biserică Românească» există de multe-multe veacuri, nu trebuie s-o facem noi. Ea e Biserica noastră... în care se închină astăzi aproape întreaga obşte a neamului românesc. Iar noi, slujitorii ei, ne rugăm neîncetat ca bunul Dumnezeu să-i înveţe pe toţi fraţii noştri cuvântul adevărului şi «să-i împreune pe ei cu sfânta Lui sobornicească şi apostolească Biserică»" [Unirea, Blaj, 29 august 1936].

O preocupare demnă de apreciere, care s-a situat deasupra periodicelor dispute apărute între cele două „strane" româneşti din Transilvania, au manifestat intelectualii reuniţi în cadrul ASTRA. Înfiinţată în 1861, de către reprezentanţii celor două Biserici Româneşti din Transilvania, această asociaţie culturală jucase în anii de dinaintea Primului Război Mondial un rol important în viaţa românilor transilvăneni, alături de şcoală. Deşi, după unirea Transilvaniei cu România, rolul ei a început să fie umbrit de alte instituţii culturale româneşti, totuşi, ea a continuat, cu remarcabil succes, să solidifice legătura dintre intelectuali şi poporul de rând. Reunind şi-n această perioadă credincioşi din ambele Biserici, ASTRA a privit cu durere tensiunile interconfesionale apărute la scurt timp după momentul de triumf de la 1 decembrie 1918. Din dorinţa de a aduce o destindere şi, eventual, de a transforma discuţiile aprinse în operă culturală constructivă, dar şi bucurându-se - pe cât se pare - de încurajări venite chiar din partea Casei Regale, a hotărât să ţină la Blaj, în zilele de 19-21 septembrie 1936, serbările jubiliare prilejuite de cei 75 de ani de la înfiinţare.

La pregătirea atmosferei în vederea acestor manifestări au contribuit o serie de articole favorabile apărute în luna august 1936 în „Curentul", ziar de largă circulaţie din acea vreme. Din aceste materiale, publicul românesc a putut să desprindă o imagine cu totul alta a Bisericii Greco-Catolice, faţă de caricaturizarea adesea absurdă din scrierile polemice apărute sub influenţa intereselor politice (şi nu numai) [Biserica Română Unită, 250 de ani. Madrid, 1952, Edit. „Viaţa Creştină", Cluj-Napoca 1998, p. 203].

Aceste serbări - care coincideau cu instalarea noului Mitropolit al Blajului, Alexandru Nicolescu - s-au bucurat de prezenţa regelui Carol al II-lea, a membrilor guvernului, a numeroşi arhierei ortodocşi şi, cum era firesc, a multor personalităţi din lumea culturală. Prezent la manifestare, Mitropolitul ortodox al Ardealului, Nicolae Bălan, a rostit un cuvânt foarte aplaudat de asistenţă: „Obştea românească se obişnuise să vadă încă de mai înainte pe cei doi Păstori ai ei, de la Sibiu şi de la Blaj, umăr la umăr în fruntea marilor înfăptuiri naţionale. (...) Urmând acestei tradiţii înţelepte a înaintaşilor, am venit şi eu, împreună cu Preasfinţiţii Fraţi Episcopi ai mitropoliei noastre, la praznicul de astăzi, primind cu dragă inimă invitarea ce ne-a făcut preşedintele «Astrei», pentru ca să vadă şi de astă dată toţi fiii poporului nostru, că noi, părinţii sufleteşti ai lor, pe lângă deosebirile de câteva puncte, care nu ele ne vor despărţi vreodată, suntem una şi cu sufletele înfrăţite la marea operă de ridicare culturală şi de înnoire a forţelor morale ale naţiunii.

Zilele tulburi ce le străbatem, ne obligă sever la această frăţească solidaritate" [Transilvania (Buletin de tehnică a culturii), anul 67, nr. 5, septembrie-octombrie 1936, p. 494]. La rândul său, Mitropolitul Alexandru Nicolescu a avut aceleaşi cuvinte de caldă apreciere: „Cine ar fi crezut acum 25 de ani, la jubileul de 50 de ani al «Astrei", că, peste un sfert de veac, ne va prezida adunarea festivă regele tuturor românilor? Eu, care am fost de faţă la solemnităţile de atunci şi am avut un rol activ, n-am visat că o să am azi fericirea unică de a saluta pe Majestatea Voastră în sala festivă a acestui palat ridicat tot în numele şi pentru scopurile «Astrei». (...) Emoţia neamului este mai vie şi mai adâncă, văzând în jurul «Astrei» cum fac zid puternic cele două Biserici surori, care s-au însoţit în lupta pentru neam şi vor fi de-a pururi alături, când e vorba de apărarea edificiului naţional" [Ibidem, p. 496].

Evenimentul de la Blaj a avut ecou în ţară timp de câteva luni. Cunoscutul ziar blăjean „Unirea", în numărul din 17 octombrie 1936, saluta cuvintele de pace rostite cu acel prilej şi reamintea că: „Ierarhii noştri uniţi au declarat solemn, nu o dată, că sunt gata cu toţii să-şi depună imediat cârjele vlădiceşti, dacă în felul acesta s-ar putea face marea împăcare a neamului nostru întreg cu moştenirea vârhovnicului Petru". De asemenea, ziarul „Dimineaţa", în numerele din 5 şi 6 noiembrie 1936, publica un interviu dat de către Mitropolitul Alexandru Nicolescu, în care se afirma: „Nu socot în niciun caz folositoare «discuţiile odioase şi certurile zadarnice», cum scria «Renaşterea Ortodoxă» de la Cluj, şi iscălesc pe de-a întregul părerea ei că la unire se va ajunge «nu prin violenţă şi nici prin corupţie şi vrajbă, ci pe drumul păcii». (...) Existenţa noastră paralelă să fie izvor de emulaţie nobilă şi binefăcătoare, până în momentul ales de pronia divină ca să fim o singură Biserică, după dorinţa Domnului Hristos şi în baza tradiţiei veacurilor celor dintâi, când am alcătuit o singură Biserică, ocrotiţi de Biserica mamă latină" [Radu Brateş, Aspecte din viaţa Blajului, Blaj 1942, p. 163].

În urma acestor manifestări cu largă reverberaţie organizate de către ASTRA la Blaj, a urmat, într-adevăr, în unele regiuni ale Transilvaniei, o perioadă de destindere a relaţiilor dintre cele două Biserici. Însă, spre paguba cauzei comune româneşti din Transilvania, stăruinţa de creare cu orice preţ a Episcopiei ortodoxe a Maramureşului, într-o zonă aproape compact greco-catolică, va răvăşi în mod nefericit liniştea acestui colţ de ţară.

Alexandru PINTELEI