Mă grăbesc să precizez că seducţia la care fac referire trebuie înţeleasă în sensul ei pozitiv, sens pe care îl exprimă foarte frumos profetul Ieremia, astfel: "Tu m-ai sedus, Doamne, iar eu m-am lăsat sedus" (Ir 20,7). Merită, totuşi, să observăm că a vorbi despre seducţia Crucii lui Hristos - adică a jertfei dureroase, liberă şi totală a propriei Sale vieţi - într-o societate axată preponderent pe căutarea plăcerii şi a unei tot mai îndelungate fericiri pământeşti poate însemna un anacronism sau, mai rău, o pierdere de vreme, însă jertfa mântuitoare a lui Hristos pe lemnul Crucii continuă să seducă sufletele însetate de Dumnezeu.
Pentru a înţelege modalitatea prin care inima omului se lasă sedusă de jertfa lui Hristos de pe Cruce va trebui, în mod inevitabil, fixată ca referinţă frumuseţea iubirii. Aceasta este modalitatea aleasă de Hristos prin care suntem invitaţi la convertire şi, în definitiv, la mântuire. Ceea ce ne marchează profund la moartea lui Isus este această frumuseţe a iubirii care merge până la moarte. Se poate afirma chiar că în această moarte a lui Isus există o adevărată frumuseţe. Însăşi atitudinea lui Isus transformă desfigurarea îngrozitoare într-o adevărată transfigurare. Începând cu evanghelistul Ioan, tradiţia creştină vede în Hristos pe Cruce o imagine glorioasă, o anticipare a învierii Sale. Măreţia şi frumuseţea lui Hristos pe Cruce descoperă iubirea desăvârşită a lui Dumnezeu pentru oameni. Evanghelistul Ioan ne spune că "Isus ... iubindu-i pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit" (13,1). Această iubire care merge până la capăt, adică până la moarte, revelează o frumuseţe de care nu putem decât să ne ataşăm. În conflictul dintre grozăvia răutăţii şi frumuseţe, frumuseţea iese învingătoare.
Referitor la seducţia pe care iubirea o exercită asupra sufletelor, trebuie spus că ea este de ordinul experienţei. Spre exemplu, se pot analiza şi comenta Simfonia a V-a de Beethoven sau Gioconda lui Leonardo da Vinci, dar nu se poate dovedi că această muzică sau acest tablou sunt frumoase. În definitiv, aceasta ţine de bogăţia interioară a fiecăruia. La fel este şi cu noi toţi cei care stăm la picioarele Crucii. Când sufletele noastre se deschid iubirii dumnezeieşti, se produce în noi un adevărat şoc. Totul devine parcă instabil şi ni se "frânge" inima, suntem seduşi de frumuseţea acestei iubiri. Legat de acest aspect al efectului pe care îl poate avea Crucea lui Hristos asupra sufletelor, se impune un exemplu istoric contemporan, de o extraordinară frumuseţe. Maximilian Kolbe, preot franciscan polonez, era deţinut într-unul dintre lagărele de concentrare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Într-o zi, soldaţii SS hotărăsc să bage mai mulţi deţinuţi în buncărul foamei, buncărul morţii lente. Printre ei era şi tatăl unei familii cu şase copii. Kolbe îi propune ofiţerului să-l lase pe el să-i ia locul acestui tată. Astfel, el este cel care şi-a dat viaţa în acel buncăr. Un astfel de gest eroic impune respect şi admiraţie. Că e vorba de credincioşi sau de cei care se declară agnostici, nu se poate să nu exclame: gestul acesta este frumos, extraordinar de frumos! O astfel de faptă - şi câte altele n-au mai fost în acele lagăre - a fost mai mare şi mai puternică decât toate atrocităţile. A fost un gest foarte eficace, întrucât îl marchează până şi pe acel ofiţer SS. Acest om, aşa după cum ne putem da seama, era închis într-o logică perversă şi criminală şi, conform acesteia, trebuia să refuze schimbul condamnaţilor. Cu toate acestea, acel ofiţer cedează, pentru că în adâncul propriei sale persoane este atins de frumuseţea gestului. Un moment de har i-a străbătut fiinţa, descoperind astfel frumuseţea iubirii. Acest exemplu, care actualizează sensul morţii lui Hristos în contextul nostru religios, social şi politic, nu se discută şi nu poate fi supus unei aşa-zise critici superioare. El se impune ca o chemare pentru fiecare dintre noi.
Cred cu tărie, aşa cum frumos spunea un teolog iezuit francez, Bernard Sesboüé, că un astfel de exemplu, dimpreună cu multe altele la fel de impresionante, reprezintă "legătura vie ce ne face să înţelegem sensul Crucii, pentru a ne ajuta să regăsim cu o reînnoită prospeţime toată greutatea umanităţii acestui eveniment în faţa căruia riscăm să rămânem indiferenţi. Dacă Crucea lui Hristos, unită multelor exemple ale acelora care au murit ca El, cu El şi pentru El, dând mărturie despre dragoste şi adevăr, nu ne-ar mai transmite nimic astăzi, oare n-ar trebui să strigăm: «vai de noi!»?" [Croire, Ed. Droguet & Ardant, Paris 1999, p.300].
În încheiere, se impune pentru fiecare dintre noi, mai ales în perioada de pregătire sufletească a Postului Mare, să ne întrebăm dacă avem sufletele deschise pentru a ne lăsa seduşi de frumuseţea iubirii desăvârşite revelată de Hristos pe Cruce. În definitiv, aceasta este strategia crucii: ea este în totalitate îndreptată spre convertirea noastră. Crucea lui Hristos ne mântuieşte, seducându-ne la convertire.
Pr. Daniel AVRAM
