Un poet din Auschwitz îşi lansează volumul la Cluj

Un poet din Auschwitz îşi lansează volumul la Cluj
Librăria Book Corner organizează miercuri, 28 mai, de la ora 19.00, o întâlnire cu poetul polonez Wojciech Bonowicz - proaspăt nominalizat la prestigiosul premiu Nike pentru volumul de poezie Ecouri și alte poeme.

Librăria Book Corner, de pe strada Eroilor, organizează miercuri, 28 mai, de la ora 19.00, o întâlnire cu poetul polonez Wojciech Bonowicz - proaspăt nominalizat la prestigiosul premiu Nike pentru volumul de poezie Ecouri și alte poeme. Volumul, în traducerea Sabrei Daici, a apărut în această lună la editura Tracus Arte.

Despre invitat și poezia sa vor vorbi: Joanna Kornaś-Warwas, Ștefan Manasia și Ștefan Baghiu. Moderator: Valentin Derevlean.

Despre carte

„Unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le găsesc în cărțile lui Bonowicz este știința condensării lingvistice. Cu aceste versuri trebuie să te obișnuiești, trebuie să le permiți să răsune în limbă. Efectul este garantat: treptat se ivește povestea, se construiește piesa, imaginile prind contur și sens deplin."

Despre autor

Wojciech Bonowicz (n. 1967, Auschwitz) - poet, jurnalist, editorialist la săptămânalul „Tygodnik Powszechny" și colaborator al publicației lunare "Znak". Autor a șase volume de poezie: Alegerea majorității (1995; 2007), Magazia cu dimineți (2000), Poezii populare (2001), Marea la flux (2006), Semne poloneze (2010) și Ecouri (2013). Cărțile sale au fost traduse în engleză, cehă, lituaniană, rusă, română, slovenă și italiană. O selecție a poeziilor sale traduse de Elżbieta Wójcik-Leese a fost publicată în „Modern Poetry in Translation" (3/18). Bonowicz scrie și non-ficțiune, este autorul biografiei filozofului polonez Józef Tischner. (Tischner, 2001; O pălărie pe apă, 2010). În 2012 a publicat o carte pentru copii: Poveștile ursulețului Mișu' Fișu'.

A fost nominalizat în două rânduri la cel mai prestigios premiu literar in Polonia, Nike (2002, 2007). Este laureatul premiului literar Gdynia, la categoria poezie (2007). Locuiește în Cracovia.

Etichete
Comenteaza