Un tablou al lui Ghenie, vândut cu 7 milioane de euro la Hong Kong

Un tablou al lui Ghenie, vândut cu 7 milioane de euro la Hong Kong

O lucrare a artistului Adrian Ghenie, pictorul şcolit la Cluj-Napoca, a fost vândută în cadrul unei licitații a Casei Christie's din Hong Kong, cu circa 7 milioane de euro.

Intitulată The Collector I, lucrarea face parte dintr-o serie care s-a bucurat de un succes deosebit și devine a doua cea mai bine vândută operă a românului.

Lucrarea The Collector I, de dimensiuni monumentale, respectiv de 2x2,9 metri, a fost vândută pentru prețul final de 65,97 milioane dolari Hong Kong (HKD), respectiv echivalentul a peste 7 milioane euro, scrie Profit.ro. The Collector I devine astfel a doua cea mai bine vândută lucrare a lui Ghenie, după Nickelodeon, a fost de 7,1 milioane lire sterline, adică 9 milioane de dolari americani, un record absolut pentru un artist român în viață.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin.

Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate. Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul Georges Pompidou.

Comenteaza