Video Untold şi la Bucureşti? Ce buget are festivalul şi câţi bani lasă în Cluj

Untold şi la Bucureşti? Ce buget are festivalul şi câţi bani lasă în Cluj

Mai sunt doar câteva zile până la ediţia 2018 a Untold, când pe scenele festivalului clujean vor urca Black Eyed Peas, The Chainsmokers, The Prodigy, Armin van Buuren, Tiesto sau Steve Aoki.

Edy Chereji, director de comunicare şi marketing Untold şi Neversea, a vorbit, la Digi24.ro, despre provocările pe care le aduce un astfel de festival, cu ce costuri și cu ce beneficii se face, cum sunt plătiți artiștii, dar și ce sanșe sunt ca după Untold la Cluj și Neversea la Constanța - două afaceri în creștere - și Bucureștiul să găzduiască un eveniment similar.

Cum ați învățat să faceți un festival?

Ne-am întâlnit și am pus pe foaie toate resursele pe care le aveam fiecare, în primul rând intelectuale. Eu cu Bogdan Buta am fost colegi de generație, de facultate, chiar dacă am studiat pe domenii diferite, dar ne-am întâlnit în diverse activități de organizații nonguvernamentale. Sigur că nu am fost străini de acest domeniu, toți am cochetat cu această parte de evenimente, din diverse poziții și am fost implicați în organizarea de evenimente la nivelul orașului Cluj-Napoca.

Unele mai mari, unele mai micuțe, altele care au adus artiști străini pentru prima dată în România, ceea ce ne-a ajutat să învățăm. Pentru a construi și a ne da seama cum vrem să arate acest festival și cum ar trebui să fie poziționat, am călătorit și înainte, să vedem și alte mari festivaluri din întreaga lume și am luat de acolo idei pe care ne-am gândit apoi cum le putem transpune pentru publicul din România și pentru posibilitățile pe care le avem noi aici.

Cât e bugetul unui festival ca Untold?

La prima ediție, bugetul a fost de 5,5 milioane de euro, după care, în fiecare an el a crescut cu 2 milioane, ajungând ca în acest an bugetul să fie de peste 12 milioane de euro.

Câți bani lasă în Cluj Untold?

Pe partea financiară, la prima ediție Clujului i-au rămas 18 milioane de euro în comunitate, după care sumele au crescut în fiecare an, pentru că a crescut și numărul de participanți, iar anul trecut au fost 32 de milioane de euro bani rămași în comunitate, care se regăsesc începând de la cei care fac transport, taximetriști, orice altă formă de transport în comun, până la hotelieri, oameni care oferă cazare.

De ce nu îl faceți la București?

Untold s-a născut în Cluj-Napoca. Noi suntem permanent deschiși la orice fel de oportunități și de discuții în acest sens, avem în vizor să mai dezvoltăm și alte proiecte în România, sigur, nu înseamnă că neapărat de aceeași dimensiune ca Untold sau Neversea sau pe același format.

În măsura în care există dorință și din partea mediului de afaceri, a autorităților de a dezvolta un alt proiect în oricare alt oraș al României, nu doar București, noi suntem deschiși, suntem dornici să ne punem la masă și să vedem ce poate să iasă, astfel încât să construim ceva care să aibă o identitate și să poată să crească de sine-stătător, fără a fi legat neapărat de Untold sau de Neversea.

Untold 2018 va avea loc, la Cluj-Napoca, în perioada 2-5 august.

VEZI ŞI Untold vs. Electric Castle. Câţi bani aduc festivalurile Clujului + Punctele tari şi nemulţumirile participanţilor

Comenteaza