Zeci de formaţii şi grafferi, dar şi artişti din alte domenii, în cursă pentru un premiu de 3.000 de dolari, la TIMAF

Zeci de formaţii şi grafferi, dar şi artişti din alte domenii, în cursă pentru un premiu de 3.000 de dolari, la TIMAF
Zeci de formaţii muzicale, grafferi, dar şi tineri artişti din alte domenii intră în competiţie pentru premiul de 3.000 de dolari la festivalul TIMAf care debutează mâine la Cluj.

"Am avut aproximativ 150 de formaţii dornice să participe la festival. Colegii mei au făcut o selecţie, inevitabil subiectivă, unele dintre ele rămânănd în competiţie. De asemenea aproximativ 50 de artişti de graffiti şi-au exprimat dorinţa de a concura. Pe toate cele zece domenii artistice din festival există formaţii şi artişti care performează, iar cele mai bune vor intra în competiţia pentru premiul de 3.000 de dolari. Practic câştigătorul poate fi din oricare din cele zece domenii", a precizat Bogdan Buta, directorul festivalului TIMAF.

Festivalul se desfăşoară între 27 septembrie - 13 octombrie în centrul Clujului. Evenimentul de inaugurare, TIMAF Open Air va avea loc vineri, de la ora 19, în Piaţa Unirii. Pe parcursul a trei zile aici vor putea fi văzute 20 dintre formaţiile aflate în competiţia pentru premiul de 20.000 de dolari. În fiecare dintre seri concertele se vor încheia cu o reprezentaţie a unei formaţii invitate, vineri - Şuie Paparude, sâmbătă - Direcţia 5, iar duminică - Vama. De asemenea, luni 30 septembrie, de la ora 20, cunoscutul violonist Edvin Marton va concerta la Sala Sporturilor.

Conform lui Buta festivalul, ajuns la cea de-a treia ediţie reprezintă "o platformă colaborativă" şi a atras spre deosebire de ediţiile precedente, mai mulţi artişti din comunitatea clujeană care au dorit să prezinte diferite momente artistice. De asemnea organizatorii pun accentul pe mixarea mai multor arte, astfel că spectatorii vor avea ocazia e a asista la evenimente ce îmbină literatura, muzica şi o expoziţie, respectiv la un concert de poezie şi muzică simfonică.

Transylvania International Music and Art Festival (TIMAF) se desfăşoară între 27 septembrie - 13 octombrie şi include manifestări care ilustrează numai puţin de zece arte: muzică, dans, arte plastice, teatru, literatură, street arts, publicitate, arte decorative şi designd, gastronomie şi arhitectură.

Toate cele zece arte sunt axate pe zece componente: prima dintre ele include evenimente mai ample, gândite pentru un public mai larg, cea de-a doua momentele artistice care participă şi în competiţie, respectiv o componentă educativă.

Majoritatatea evenimentelor vor avea loc în Piaţa Unirii, dar şi în diverse cafenele şi localuri.

Etichete
Comenteaza