Ziua limbii române, sărbătorită pentru a doua oară după Revoluţie

Ziua limbii române, sărbătorită pentru a doua oară după Revoluţie
Municipalitatea clujeană pregăteşte, în acest sfârşit de săptămână, o serie de evenimente culturale dedicate Zilei limbii române, eveniment sărbătorit, pentru prima dată de la căderea regimului comunist încoace, anul trecut.

Demersul iniţiat în urmă cu un an de Asociaţia Inima Ardealului continuă, pentru al doilea an consecutiv, în perioada 29-31 august. Centrul oraşului va fi locul de desfăşurare al manifestărilor organizate cu ocazia Zilei limbii române, eveniment sărbătorit la data de 31 august atât în România, cât şi în Republica Moldova. 

Vineri şi sâmbătă va fi amplasat în Parcul Central Simion Bărnuţiu un stand numit "Continuă povestea - Continuă poezia". Trecătorii vor putea completa poveştile şi poeziile unor celebri autori români, bazându-se pe cărţile puse la dispoziţie de către organizatori, care cuprind inclusiv traduceri în limbi străine ale acestora.

Duminică, începând cu ora 16:00, la Centrul de Cultură Urbană Casino va avea loc o dezbatere culturală cu participarea preşedintelui Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Irina Petraş, a reprezentanţilor Departamentul de Lingvisticǎ şi a Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, Adriana Stoichiţoiu-Ichim şi Ana-Maria Teodorescu; din partea Universităţii Babeş-Bolyai va participa Ilie Rad, conducătorul  Şcolii Doctorale de Ştiinţe ale Comunicării.

De la ora 18:00, în faţa Casino-ului din Parcul Central va avea loc concertul Corului Bărbătesc din Finteuşul Mare, iar de la ora 21:00, în Piaţa Unirii  vor fi lansate zeci de lampioane.

Proiectul este organizat de Asociaţia Inima Ardealului, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca şi susţine candidatura oraşului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

Comenteaza