Cum au mers vânzările de imobile în cele trei luni de „izolare” în Cluj

Cum au mers vânzările de imobile în cele trei luni de „izolare” în Cluj

Măsurile impuse de reprezentanții statutului pe fondul epidemiei de COVID-19 au fost resimțite în toate domeniile economiei, inclusiv în imobiliare.

Potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și centralizate de Imobiliare.ro, în martie 2020, când a fost declarată starea de urgență, numărul vânzărilor de imobile a fost, la nivel național, cu 8,6% mai mare decât în perioada similară a anului anterior, acestea cifrându-se la 48.379 (de la 44.566). Așa cum era de așteptat, efectul măsurilor luate de autorități a fost resimțit cel mai puternic în luna aprilie, când numărul achizițiilor a scăzut cu aproape 34%, de la 40.811 la 27.021. În mai, însă, când Guvernul a dispus trecerea din starea de urgență la starea de alertă (după jumătatea lunii), numărul vânzărilor de imobile consemnate la nivel național, respectiv 32.089, a fost cu circa 28% mai mic decât în perioada similară a anului precedent (când erau înregistrate 44.456 de asemenea operațiuni).

În martie 2020, numărul achizițiilor încheiate în județul Cluj, respectiv 2.975, a fost foarte apropiat de cel consemnat în aceeași perioadă a anului anterior, anume 2.978. Pe parcursul lui aprilie, pe de altă parte, aici a avut loc o scădere de 7% a activității de tranzacționare, de la 2.169 la 2.013 operațiuni. În mai, numărul imobilelor vândute a fost de 2.022, față de 2.335 în 2019 – ceea ce echivalează cu un minus de 13,4% la 12 luni.

Comenteaza