Daniel Buda avertizează: „PSD riscă să blocheze programul SAFE și să întârzie modernizarea Armatei României!”

Daniel Buda avertizează: „PSD riscă să blocheze programul SAFE și să întârzie modernizarea Armatei României!”
| Foto: Facebook.com/Daniel Buda

Europarlamentarul clujean spune că securitatea României nu poate fi ținută pe loc de calculele politice ale liderului PSD, Sorin Grindeanu.

Potrivit eurodeputatului liberal, social-democrații continuă să politizeze și să tergiverseze programul SAFE.

„PSD riscă să blocheze programul SAFE și să întârzie modernizarea Armatei României!

Ministrul Apărării, Radu Oprea, a trimis Corpul de Control să verifice contractele din programul SAFE. În timp ce Armata așteaptă echipamentele, PSD, sub conducerea lui Sorin Grindeanu, aduce și în apărarea națională placa „grelei moșteniri”.

Îi avertizez pe cei de la PSD să nu se joace cu programul SAFE. Dacă PSD continuă să politizeze și să tergiverseze programul, riscăm să ajungem în 2030 fără să fi folosit integral finanțarea europeană disponibilă și fără echipamentele de care Armata României are nevoie.

PSD trebuie să pună capăt tergiversărilor. Securitatea României nu poate fi ținută pe loc de calculele politice ale lui Sorin Grindeanu”, a transmis Daniel Buda.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .