Un director de la MasterCard îşi lansează cartea la Cluj

Un director de la MasterCard îşi lansează cartea la Cluj
David Deacon, chief talent officer la Mastercard, va conferenţia la Impact Hub despre importanţa managerilor în companii şi îşi va lansa prima carte pe această temă, “The Self Determined Manager”.

Deacon este responsabil de selectarea şi dezvoltarea talentului în companie. Echipa sa conduce o serie de practici în resurse umane la nivel global: planificare, managementul performanţei, recrutare profesionistă, management, leadership; dezvoltarea potenţialului, formarea calităţilor critice, a cunoştinţelor şi dezvoltarea carierei.
 
Înainte să ocupe această funcţie, acesta a activat în calitate de managing director la Credit Suisse şi a fost responsabil de procesele de capital uman la nivelul băncilor. Anterior, acesta a fondat Institutul de Leadership la Credit Suisse First Boston.

El a creat un program de training la nivel mondial în cadrul activităţii de investiţii bancare şi a implementat sistemul HR pentru aceeaşi companie şi în Europa. La evenimentul de la Cluj vor participa specialişti în resurse umane din România şi din străinătate şi va avea loc în perioada 29-30 martie.

Comenteaza