Salariile din Cluj vor avea cea mai mare rată de creştere în următorii patru ani

Salariile din Cluj vor avea cea mai mare rată de creştere în următorii patru ani
Salariile angajaţilor români din companiile private vor creşte cu 4,5% pe an, potrivit estimărilor angajatorilor care participă la studiul salarial al Mercer, dublu faţă de nivelul creşterilor efectuate de companiile din Europa de Vest, unde se aplică majorări salariale mai mici, dar la salarii mult mai mari.

În următorii patru ani, salariile angajaţilor români vor continua să crească, mai ales în zonele în care se fac investiţii puternice, a spus Alina Popescu, talent information solution leader pentru România şi regiunea Balcani în cadrul companiei de HR Mercer, parte a grupului Marsh & McLennan Companies.

„Dacă ar fi să ne uităm la harta salariilor pe judeţe, consider că în Cluj va exista cea mai mare rată de creştere în următorii patru ani, de 10% pe an, indiferent de deciziile guvernamentale. Apoi, urmează Braşov şi Iaşi cu creşteri de 7% pe an, în timp ce în Sibiu, Alba, Timiş, Bucureşti şi Argeş se vor înregistra creşteri de 6% pe an", a explicat Alina Popescu, prezentă la emisiunea online de business ZF Live.

Clujul se află în topul salariilor la nivel național

În numai şapte judeţe din toată ţara, inclusiv Bucureşti-Ilfov, sunt salarii peste sau apropiate de media naţională. Județul Cluj este al doilea din România la venituri/cap de locuitor, cu un câştig mediu de 2.504 lei.

Judeţul cu cel mai mic salariu mediu net din România în 2017, după datele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) nu e nici Vaslui, nici Teleorman, ci unul aflat în plină prăbuşire economică: Neamţ - adică 1.690 lei, ceva mai mult de jumătate din cât se câştigă în Bucureşti (3.139 lei) şi cu aproape 1.000 de lei mai puţin decât în Cluj, potrivit datelor centralizate de Economica.net.

Cetăţenii din alte 16 judeţe au în medie câştiguri de sub 1.900 de lei. În numai şapte judeţe din toată ţara, inclusiv Bucureşti-Ilfov, sunt salarii peste sau apropiate de media naţională. Potrivit aceleiaşi prognoze, salariul mediu net lunar pe economie va creşte de la 2.047 lei, anul trecut, la 2.864 de lei, în anul 2020. Aşadar, o creştere, la nivel naţional, de 39,9%, începând din acest an până în 2020.

Salariile vor creşte, în fiecare regiune, cu procente cuprinse între 38 şi 42% şi, chiar dacă în cea mai dezvoltată zonă din România, Bucureşti-Ilfov, ritmul de creştere a salariilor va fi uşor inferior mediei naţionale, în termeni de "bani în mână", diferenţele faţă de restul ţării vor fi tot mai mari.

Astfel, dacă acum în Bucureşti se câştigă, în medie, cu 1.100 de lei mai mult decât în regiunea Moldovei, în 2020 diferenţa de salarii dintre cele două regiuni va ajunge la aproape 1.500 de lei.

Etichete
Comenteaza