400 de maşini "verzi" cumpărate în patru luni

400 de maşini
Românii au achiziționat, în primul trimestru, 407 de mașini noi (electrice și hibrid), în creștere de peste două ori (+223%) față de același interval din 2016, când s-au înregistrat 126 de unități comercializate, potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În perioada ianuarie – martie 2017, comparativ cu primele trei luni din anul anterior, ponderea autoturismelor „eco” în totalul vânzărilor a fost de 1,7%, în România, comercializarea de mașini electrice s-a majorat cu 310%, în timp ce în cazul celor hibrid s-a consemnat o creștere de 215,5%.
 
În martie au fost vândute 183 de mașini electrice și hibrid, în creștere cu 64,86%, în comparație cu luna anterioară, când s-au înregistrat 111 exemplare vândute. În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele trei luni primul loc a fost ocupat de BMW (14 unități), urmată de Mercedes-Benz (8), Audi (6), Volkswagen (4), Volvo (3) și Porsche (2).
 
Cele mai multe mașini hibrid vândute în România, din ianuarie până în martie, au fost înregistrate de Toyota (328), urmată de Lexus (32), Kia (3), Land Rover, Mercedes Benz și Ford (câte 1). Anul trecut numărul autovehiculelor electrice și hibrid noi vândute în România a fost de 1.183, în creștere cu 138% față de 2015. 167 sunt autovehicule 100% electrice.
 
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunţat că, începând cu 10 mai va demara o nouă ediție a Programului Rabla Plus, destinat achiziționării de mașini prietenoase cu mediul. Valoarea ecotichetului acordat celor care vor să își achiziționeze un autovehicul nou 100% electric va fi, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in, de 4.500 de euro.

Puncte de încărcare pentru maşini "eco" au fost amplasate, la Cluj-Napoca, în parcările de la hipermarketurile Kaufland Mărăşti şi Cora, complexele de birouri Liberty Technology Park şi Novis Plaza, hotelurile Univers T şi Lol et Lola sau sediile Romstal.
 
Primăria Cluj-Napoca vrea să înfiinţeze staţii de încărcare în parcările sale de pe Moţilor şi Piaţa Unirii, dar şi în noile parkinguri pe care le are în vedere în cartiere, unul dintre criteriile formulate fiind ca acestea să aibă cel puţin două prize, cu încărcare lentă şi rapidă. Investiţia într-o asemenea staţie se cifrează între 1.000 şi 30.000 de euro, în funcţie de viteza de încărcare.

Comenteaza