Avem un deficit de încasare a TVA de 7,7 miliarde de euro

Avem un deficit de încasare a TVA de 7,7 miliarde de euro
România este statul membru al Uniunii Europene care înregistrează cel mai mare deficit de colectare de taxă pe valoarea adăugată, de 37,2%, diferenţa dintre sumele ce ar trebui colectate şi încasările efective. Aceasta se traduce într-o sumă neîncasată de 7,7 miliarde de euro, potrivit unui studiu al Comisiei Europene (CE).

„Suma necolectată din TVA este mai mare decât alocările bugetare ale României în 2017 pentru educaţie, investiţii în infrastructură sau sănătate. O soluţie ar fi preluarea bunelor practici ale altor state membre, cu rezultate palpabile apărute într-un termen rezonabil şi numai după consultări cu mediul de afaceri şi, dacă este cazul, cu CE. 
 
Există soluţii care au avut un rol important atât în creşterea gradului de colectare, cât şi din perspectiva impactului pozitiv asupra mediului de afaceri, precum dosarul standard de audit pentru taxe, obligativitatea utilizării unui software certificat pentru facturare sau menținerea unei baze de date pentru monitorizarea centralizată a TVA”, spune Daniel Anghel, reprezentant al companiei de consultanţă financiară PricewaterhouseCoopers (PwC).
 
Potrivit studiului, România a înregistrat o îmbunătăţire în privinţa colectării de TVA în 2015. „Evaziunea în zona de TVA s-a diminuat în principal ca urmare a trecerii la cota redusă de TVA pentru produsele alimentare şi a măsurilor colaterale, cum ar fi taxarea inversă şi limitarea plăților în numerar. Lupta împotriva fraudei TVA trebuie să continue şi să fie bazată în principal pe operaționalizarea obținerii informațiilor fiscale prin intermediul infrastructurii IT a ANAF şi prin automatizarea analizei de risc”, a conchis Anghel. 
 
Studiul privind deficitul de încasare a TVA în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene cuprinde date aferente anului 2015. Ţările din UE au înregistrat un deficit de 152 de miliarde de euro din TVA în 2015. PwC este o rețea de firme prezentă în 157 de țări cu 223.000 de profesioniști ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanței fiscale şi pentru afaceri.

Comenteaza