Autostrăzile de pe hârtie. Ce promiteau și ce s-a ales de ele

Autostrăzile de pe hârtie. Ce promiteau și ce s-a ales de ele
În urmă cu patru ani, Guvernul prezenta o hartă privind rețeaua de autostrăzi care vor fi construite până în 2018. Potrivit planului, anul acesta trebuia să avem deja 1.000 km, însă ne-am oprit la 748.

Din păcate au fost doar promisiuni, pentru că în 2016 nu s-a dat în folosință niciun kilometru de autostradă, iar anul acesta au fost inaugurați doar 15 km. Wall Street prezintă în prima fotografie harta autostrăzilor finalizate sau în execuție, iar în următoarea, promisiunile guvernanților de acum patru ani. 

"Prezint un proiect al USL, acela de a avea în mod realist o rețea de autostrăzi care să fie construită, nu doar proiectată. Am stabilit anul 2018 că orizont posibil de realizare a acestor autostrăzi nu întâmplător 2018 - sunt 100 de ani de când România a fost unită politic, dar nu este unită ca infrastructură", declara fostul premier Victor Ponta în 2013, la prezentarea proiectului "România 100". 

Ponta a propus în urmă cu patru ani elaborarea unui proiect de lege prin care guvernele viitoare să fie obligate să continue proiectele începute. În 2013, România avea 530 km de autostrăzi, iar în prezent a ajuns la 748 km. Anul viitor vrem să avem încă 157 km, deci să ajungem la 905 km. 

Pe câteva loturi de autostradă semnate în 2014 evoluția medie anuală a lucrărilor a fost cuprinsă, până la începutul anului 2017, între 16 și 22%. Lucrările la lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva au evoluat cu 25% anul acesta, pornind de la 48% în ianuarie și ajungând la un progres fizic de 73%.

Acest lot ar fi putut fi mult mai avansat, dacă în anii anteriori ar fi fost soluționată problema peșterii cu lilieci de la Șoimuș, care a ținut în loc antreprenorul o lungă perioadă de timp. Contractul pentru acest proiect a fost semnat în 2013, iar evoluția medie anuală a lucrărilor, până în ianuarie 2017, a fost de 12%. 

În ceea ce privește autostrada Brașov - Târgu-Mureș - Cluj - Oradea, lucrările pe sectorul Ogra - Iernut au evoluat de la 0% la începutul anului până la 36% în acest moment. Contractul a fost semnat în 2016. Sectorul Iernut - Chețani, al aceleiași autostrăzi, a evoluat de la 0 la 20% anul acesta, iar sectorul Chețani – Câmpia Turzii a înregistrat un progres de la 0 la 5%. 

Această în condițiile în care autorizațiile de construcție au putut fi eliberate pentru cele două sectoare de abia în luna mai, respectiv luna noiembrie a acestui an, după eliminarea unor blocaje create în anii anteriori. Lungimea însumată a acestor trei sectoare ale autostrăzii Brașov - Târgu-Mureș - Cluj - Oradea depășește 37 km. 

Tot pe autostrada Brașov - Târgu-Mureș - Cluj - Oradea, lucrările pe sectorul Ungheni – Ogra, cu o lungime  de aproape 10 km, au progresat anul acesta de la 17 la 60%, înregistrându-se de la începutul anului 2017 o evoluție de 43%. Contractul pentru acest proiect a fost semnat în ianuarie 2016, iar până în ianuarie 2017 a progresat cu doar 17 procente. 

Pe sectorul Gilău - Nădășelu, care la începutul anului înregistra un progres fizic de 87%, lucrările au fost deja finalizate și recepționate. Contractul pentru sectorul Gilău - Nădășelu a fost semnat în 2014, iar media anuală a lucrărilor, până la 1 ianuarie 2017 a fost de 29%. 

Pe secțiunea București - Ploiești a autostrăzii București - Brașov, lucrările dintre nodurile rutiere de pe Centura București și de la Moara Vlăsiei au progresat de la 21 la 65%, după ce problemele care blocau proiectul au fost soluționate definitiv în iulie, astfel încât lucrările să poată continua la pasajul peste calea ferată București - Constanța. Rata de progres a lucrărilor a fost de 44%, față de evoluția de doar 21%, calculate de la semnarea contractului, în februarie 2016.

Loturi de autostradă în execuție în 2018 (157 km)

A10: Sebeș - Turda, Lot 3 (Aiud - Decea) - 17,0 km
A10: Sebeș - Turda, Lot 4 (Decea - Turda) - 24,3 km
A1: Deva - Lugoj Lot 4 (Șoimuș - Ilia) - 22,1 km
A3: Târgu-Mureș - Ogra, Lot 2 (Ungheni - Ogra) - 10,1 km
A3: Ogra - Câmpia Turzii Lot 1 (Ogra - Iernut) - 3,6 km
A1: Deva - Lugoj Lot 3 (Ilia - Coșevița) - 21,1 km
A3: Gilău - Nădășelu - 9,0 km
A3: Ogra - Câmpia Turzii, Lot 2 (Iernut - Chețani) - 17,9 km
A3: Ogra - Câmpia Turzii, Lot 3 (Chețani - Câmpia Turzii) - 15,7 km
A3: Târgu-Mureș - Ogra, Lot 1 (Târgu-Mureș - Ungheni) - 9,8 km
A3: București - Centura București - 6,5 km

Comenteaza