Dan Hanganu: “Arhitectura trebuie să creeze emoţii”

Dan Hanganu: “Arhitectura trebuie să creeze emoţii”
Arhitectul Dan Hanganu (foto) a vorbit la Cluj despre designul sustenabil, folosirea luminii şi lucrul cu principii bazate pe transparenţă, dualitate, realitate reflectată şi respect faţă de trecut.

Cu proaspătul titlu de Doctor Honoris Causa acordat marţi de Universitatea Tehnică adăugat la cele peste 50 de distincţii deja primite, arhitectul a descris proiectele sale. "Arhitectura care nu creează emoţii nu îşi atinge scopul. Faptul că arhitectura nu vă lasă indiferenţi, că poate faceţi un ocol de la drumul obişnuit ca să vedeţi o anumită clădire, că într-un spaţiu puteţi fi trişti sau veseli arată că arhitectura aduce cel mai direct aport pe care o artă îl poate aduce în viaţa oamenilor", consideră Hanganu.

În proiectele sale apare lumina utilizată ca material de construcţie pentru o mănăstire; o clădire nouă pe tipologia uneia vechi (pe acelaşi teren), pentru a respecta trecutul locului; un "canion de lumină" în cadrul unui imobil universitar, o scară a unei biblioteci noi care se înclină către un imobil-monument învecinat sau un teatru în parc pe principiul "Arhitectul se retrage" - clădirea e făcută din sticlă şi oglinzi, iar "ceea ce e solid reflectă natura". "Când faci o renovare, cel mai plăcut lucru este parcursul, descoperirile pe care le faci. Găseşti un element pe care vrei să îl păstrezi, zici: «Hai să folosim uşa asta». Asta poate să îi deranjeze pe unii, fiindcă într-un proiect se ţine cont de bugete, de programare, dar poţi să îi convingi", arată arhitectul.

Născut la Iaşi, a studiat în România, iar în 1970 a emigrat în Canada. Printre cele mai importante lucrări realizate se numără Muzeul Pointe-a-Calliere, mănăstirea Saint-Benoit-du-Lac, Pavilionul de Design de la UQAM, Studioul Cirque du Soleil, Şcoala de Înalte Studii Comerciale din Montreal.

 

 

Etichete
Comenteaza