ECONOMIC. Advent International a finalizat preluarea a 80% din Centrul Medical Unirea
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 18:09
- Economie
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Cea mai mare tranzacţie de pe piaţa serviciilor medicale private din România a fost finalizată astăzi, după ce Centrul Medical Unirea (CMU), condusă de un absolvent al UMF Cluj, a finalizat aceasta procesul de vanzare a participaţiei de 80% catre fondul de investitii Advent International. CMU are două policlinici în Cluj.
Până la încheierea tranzacţiei, acţiunile CMU erau deţinute de fondul de investiţii 3i (49%) şi medicul cardiolog Wargha Enayati, cu 51%. După finalizarea preluării pachetului, diferenţa de 20% va fi deţinută de Enayati, potrivit reprezentanţilor CMU.
“Bugetul de investiţii de 30 milioane de euro pe care îl alocăm se va regăsi în primul rând în deschiderea primului spital Greenfield specializat pe chirurgie din Bucureşti, o investiţie de 12 milioane de euro, dar şi într-o serie de proiecte importante pe care le avem în plan pentru perioada 2010-2011”, a declarat Enayati într-un comunicat de presă.
“Suntem direct interesaţi de extinderea pe orizontală, în special în investiţii de tip greenfield. Investitiile ulterioare vor fi finanţate din surse proprii, ca până acum, dar şi din împrumuturi şi din fonduri puse la dispoziţie de investitorii noştri”, a adăugat el.
CMU a avut o cifră de afaceri de 69,5 milioane de lei în 2009, în creştere cu 72% faţă de 2008.
Enayati este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj. CMU a cumpărat la începutul anului 2008 un pachet de 49% din capitalul Centrul Medical Moţilor din Cluj-Napoca (CMM), în urma unei tranzacţii de 0,5 milioane de euro. Unul dintre cei trei asociaţi în CMM la data tranzacţiei era profesorul Nicolae Hâncu, fost profesor al lui Enayati, cu 33% din participaţii.

Comenteaza