Constructorii de top ai Clujului

Constructorii de top ai Clujului
Patru companii clujene intră în lista celor mai puternici constructori din ţară, potrivit IBC Focus. Din top a ieşit o societate faţă de ediţia precedentă, dar celelalte şi-au întărit poziţiile.

O companie clujeană a prins Top 10 în clasamentul naţional al antreprenorilor din construcţii din 2012, realizat de compania de consultanţă IBC Focus pe baza cifrelor din anul încheiat (2011).Principalele elemente de selecţie au fost cifra de afaceri realizată din lucrări de construcţii în anul încheiat şi criteriul de a avea cel puţin un şantier deschis în anul curent. "Clujul a pierdut o companie din Top 100 (Arcadom Epitoipari ZRT Ungaria, n.red.), dar toate celelalte au avansat ca locuri ocupate. Este o evoluţie pentru noi, dar cred că ar trebui să avem mai mulţi jucători în acest clasament, având în vedere anvergura Clujului, care este un important centru economic al ţării", a amintit Adriana Bodron Spătaru, director executiv al IBC Focus, societate cu sediul în Cluj. În capitală se adună peste 40% din cifrele de afaceri ale companiilor din Top Antreprenori.

ACI este singura companie clujeană care intră în Top 10, ajungând pe poziţia 10 faţă de locul 15 de anul trecut. Cifra de afaceri (188,6 milioane de lei), profitul (8,9 milioane), şi numărul de angajaţi (496) au crescut în comparaţie cu 2010. ACI închide în această toamnă câteva şantiere importante. Unul dintre cele mai importante contracte în derulare în 2012 a fost cel pentru căminul de 500 de locuri al Universităţii Babeş-Bolyai din zona Parcului Rozelor. În octombrie compania de construcţii are termen de finalizare programat pentru centrul de date şi birouri al Băncii Transilvania din parcul industrial Tetarom I. „În 2012 suntem pe minus ca cifră de afaceri faţă de anul trecut fiindcă piaţa este într-o continuă scădere. Investiţiile mari, atât cele publice, cât şi cele private, sunt tot mai puţine. Clujul este oricum într-o situaţie mai bună decât alte zone din ţară, unde nu se mai construieşte nimic, iar noi sperăm să semnăm în curând nişte contracte noi importante", a menţionat Dorin Aşchilean, director general al ACI Cluj.

De pe locul 12 anul trecut, Acomin a urcat o poziţie, până pe locul 11. Dacă anul trecut era cea mai bine plasată societate cu sediul în Cluj, în 2012 locul său este ocupat de ACI. Cu o cifră de afaceri de 188,4 milioane de lei şi un profit de 3,9 milioane, Acomin avea anul trecut 300 de salariaţi. Printre proiectele societăţii se numără dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa (Vâlcea), reabilitarea şcolii Bucium, judeţul Alba (beneficiar Ministerul Educaţiei) şi realizarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare Iclozel (Cluj). MBS Group ocupă locul 45 (de la 80, anul trecut). Compania a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 56,7 milioane de lei, un profit de 1,48 milioane şi cu 130 de salariaţi. Printre proiectele amintite se află infrastructura Răchiţele - Ic Ponor (Cluj), reabilitarea unui drum judeţean în Bihor, complexul sportiv de nataţie Otopeni. Compania de construcţii controlată de Gabriel Silagyi, membru al PDL Turda, a avut în ultimii ani mai multe contracte realizate din fonduri publice.

Transilvania Construcţii este a patra societate clujeană care se regăseşte în lista celor mai puternici 100 de constructori români, pe locul 84 (în 2011ocupa poziţia 91). Compania a realizat în 2011 o cifră de afaceri de 43,2 milioane de lei, profit de 1,08 milioane şi a avut 188 salariaţi. Compania derulează şi investiţii proprii: a închis în acest an lucrările pentru un bloc de 110 apartamente în zona Dorobanţilor şi îşi extinde în aceste luni parcul logistic din Someşeni. Următoarea etapă de lucrări se face „dedicat" - constructorul va realiza spaţii de depozitare şi birouri pentru operatorul logistic Schenker, chiriaş al Parcului Logistic Transilvania. „Vom închide anul foarte bine, dar în cazul nostru se vor vedea în activitate şi vânzările de apartamente. Avem şi şantiere unde suntem antreprenori pentru alţi beneficiari, dar mergem în continuare pe linia de investiţii proprii şi pregătim proiecte noi", a precizat Mircea Timofte, preşedintele Consiliului de Administraţie al Transilvania Construcţii.

Companie    Cifră afaceri     Profit       Salariaţi

ACI Cluj
2011:         188.662.832      8.940.963  496
2010:         122.365.880      7.710.390  467

Acomin
2011:          188.461.462    3.922.883   300
2010:          146.486.242    1.730.710   336

MBS Group
2011:           56.696.933      1.484.947   130
2010:          40.570.337       1.088.415   42

Transilvania Construcţii
2011:         43.255.975        1.085.936 188
2010:         35.543.933        335.165     202

Surse: IBC, MFP

 

Comenteaza