80% dintre angajații fabricii Terapia se vor vaccina anti-Covid

80% dintre angajații fabricii Terapia se vor vaccina anti-Covid

Majoritatea celor 900 de salariați ai producătorului clujean de medicamente au solicitat înscrierea la vaccinarea împotriva coronavirusului.  

Etapa a doua de vaccinare, începută la 15 ianuarie, include şi angajaţii din domenii esenţiale. Terapia Cluj a realizat liste cu angajaţii care vor să se vaccineze, în contextul în care etapa a doua include persoanele angajate în domenii cheie, printre care şi industria producătoare de medicamente.

„Avem liste de înscriere la vaccinare de aproape 80%, din circa 900 angajaţi, încă mai vin solicitări de la cei care nu au posibilităţi online, suntem în etapa a doua. Sperăm să vaccinăm cât de repede“, a spus Dragoş Damian, CEO al Terapia.

Vineri, 15 ianuarie, a început etapa a doua, după ce prima fază a vaccinării în România a inclus personalul din sănătate, medicii, personalul din farmacii. Deşi autorităţile au precizat că la ora 15:00 vor începe înscrierile pentru a doua etapă, platforma de vaccinare nu a fost disponibilă în primele ore sau a funcţionat cu discontinuităţi.

Nici luni platforma Serviciului de Telecomunicaţii Speciale pentru programarea la vaccinarea anti-COVID nu era disponibilă, instituția precizând că lucrează la remedierea problemelor.

Comenteaza