Propunere pentru Alianţa Vestului, de la Cluj: o mare fabrică internațională de vaccinuri

Propunere pentru Alianţa Vestului, de la Cluj: o mare fabrică internațională de vaccinuri

Edilii care au creat Alianţa Vestului (Arad, Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara) ar trebui să atragă o investiţie internaţională într-o fabrică de vaccinuri, îndeamnă directorul general al societății Terapia, Dragoș Damian.

“Să se inspire de la guvernul austriac, un pionier al Uniunii Europene în creşterea capabilităţilor de răspuns la urgenţe medicale, care a anunţat că investeşte peste 50 milioane de euro pentru producţie şi distribuţie de antibiotice pentru UE”, a mai spus Dragoş Damian, conform ZF.

Șeful celei mai mari fabrici de profil din România spune că industria locală, sprijinită de autorităţile locale, poate trimite medicamente „Made in Romania” în Europa, ceea ce implică extinderea capacităţii şi reţele de distribuţie intracomunitare.

Acesta susține că investiţiile în aceste companii şi sprijinul pentru angajaţii acestora ar trebui să reprezinte obiectivele viitorilor edili din oraşe ca Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş, adică oraşele unde în prezent sunt cele mai mari fabrici de medicamente din ţară.

În lipsa unor astfel de iniţiative până acum, Terapia Cluj şi producătorul de cosmetice Farmec au înfiinţat o clasă de învăţământ dual pentru a pregăti viitorii angajaţi din fabrici. Un alt obiectiv pe lista propusă de şeful Terapia este un program naţional de sprijin pentru fabricarea unor medicamente esenţiale pentru pacienţi, cum ar fi paracetamol, ibuprofen, soluţii injectabile şi perfuzabile pentru terapie intensivă.

loading...
Comenteaza