Finanțele își modernizează sistemul informatic până în iulie

Finanțele își modernizează sistemul informatic până în iulie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a semnat un contract privind dezvoltarea sistemului informatic SAF-T, finalizarea acestuia fiind planificată pentru iulie 2021.

În perioada ianuarie-februarie, vor avea loc consultări între Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și ANAF cu reprezentanți ai mediului de afaceri, dezvoltatorii de software de contabilitate și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

Scopul este asigurarea unei înțelegeri comune a modului de implementare a sistemului. Consultările vor viza și analiza elementelor critice ale sistemului: capabilitățile SAF-T, impactul schimbărilor asupra sistemelor interne ale companiilor, fluxul procesului de control fiscal, standardul SAF-T, tipul de date. 

Termenul de raportare a fișierului SAF-T de către companii va fi definit având la bază analizele efectuate în cadrul consultărilor, experiența altor administrații fiscale europene, dar și posibilitățile reale de ajustare a sistemelor informatice de către companii.

ANAF, în calitate de beneficiar, implementează cu sprijinul MFP proiectul de consolidare a capacității sale de a susține inițiativele de modernizare. Obiectivul îl reprezintă introducerea de servicii publice electronice ce optimizează procesele decizionale orientate către mediul de afaceri, inclusiv prin implementarea unui fișier standard internațional de audit pentru toți operatorii economici.

“Digitalizarea și aplicarea de standarde în colaborarea dintre administrația fiscală și contribuabili determină creșterea gradului de încredere reciprocă prin asigurarea unui nivel ridicat de transparență și predictibilitate. 

SAF-T va contribui la asigurarea echității în derularea activităților economice, precum și la îmbunătățirea conformării voluntare prin reducerea efortului ambelor părți în ceea ce privește alocarea resurselor umane și materiale.

În decursul următoarelor luni vom continua să informăm contribuabilii cu privire la implementarea SAF-T, în scopul pregătirii acestora pentru conformarea cu cerințele de export ale fișierului standard de control fiscal”, consideră ANAF.

Comenteaza