Apartamente la jumătate de preţ. Bursa executărilor silite

Apartamente la jumătate de preţ. Bursa executărilor silite
Pe segmentul rezidenţial, cea mai mare diferenţă de preţ (pe metru pătrat), respectiv 57%, este valabilă în cazul apartamentelor – de la 1.166 de euro pe metru pătrat pe piaţa liberă, la 503 euro pe metru pătrat.

Un studiu realizat de Imobiliare.ro arată că imobilele executate silit se tranzacţionează cu până la 70% sub media pieţei.

Datele centralizate de Imobiliare.ro relevă o discrepanţă semnificativă între preţurile proprietăţilor executate silit de pe portal şi ale celor tranzacţionate pe piaţa liberă în primul semestru al anului. Luând ca exemplu Bucureştiul, ecartul dintre cele două categorii de imobile este de minimum 30%, ajungând însă la un maximum de 70%, în funcţie de sectorul de piaţă analizat.

Pe segmentul rezidenţial, cea mai mare diferenţă de preţ (pe metru pătrat), respectiv 57%, este valabilă în cazul apartamentelor - de la 1.166 euro/mp pe piaţa liberă, la 503 euro/mp în cazul executărilor silite. Casele şi vilele scoase la licitaţie sunt cu 31% mai ieftine (de la 1.250 la 866 euro/mp), iar terenurile cu 35% (de la 1.083 la 707 euro/mp). Pe de altă parte, cea mai mare diferenţă de preţ, respectiv 71%, se înregistrează pe segmentul spaţiilor comerciale din capitală (de la 1.656 la 474 euro/mp).

La nivel naţional, apartamentele au cel mai ridicat preţ mediu pe metru pătrat dintre toate tipurile de proprietăţi executate silit, respectiv 488 euro/mp. Acestea sunt urmate de birouri (386 euro/mp), case (368 euro/mp), spaţii comerciale (314 euro/mp), spaţii industriale (173 euro/mp) şi, în cele din urmă, de terenuri (33 euro/mp). Din perspectiva preţului unitar, apartamentele sunt însă, de departe, cel mai ieftin tip de imobile, având, de regulă, cele mai reduse suprafeţe, conform Imobiliare.ro.

Discrepanţa ce poate fi observată la nivel naţional între preţul apartamentelor şi cel al caselor executate silit poate fi explicată prin faptul că doar 19% din ofertele din cea de-a doua categorie sunt situate în reşedinţele de judeţ, restul de 81% aflându-se în afara acesora. Proprietăţile aflate în capitale de judeţ sunt cu 1,6 ori mai scumpe decât cele din alte localităţi - 502 euro/mp, faţă de 304 euro/mp.

Comparativ cu a doua jumătate a anului precedent, numărul imobilelor scoase la licitaţie pe Imobiliare.ro s-a majorat cu 156% în primul semestru din 2017. Cele mai mari creşteri au avut loc pe segmentele de piaţă mai slab reprezentate, anume spaţii comerciale (+569%), spaţii industriale (+528%) şi birouri (+277%).

Numărul ofertelor de case executate silit a consemnat un avans de 155%, în vreme ce numărul apartamentelor şi al terenurilor scoase la licitaţie este mai mare cu 133% şi, respectiv, 131%.

Din totalul proprietăţilor executate silit scoase la vânzare pe Imobiliare.ro în primul semestru al acestui an, segmentul rezidenţial deţine o cotă de piaţă majoritară, respectiv 90%, aceasta fiind împărţită între case (33,5% din total), apartamente (28,6%) şi terenuri (27,8%). Restul de 10% din total este reprezentat de segmentul comercial, compus din spaţii comerciale, spaţii industriale şi birouri.

Din punctul de vedere a valorii de piaţă, segmentul terenurilor conduce detaşat în cadrul secţiunii de licitaţii de pe Imobiliare.ro, cu o pondere de 38%. P pe următoarele locuri se situează ofertele de case (28,1%), spaţii comerciale (11,2%), apartamente (10,7%), spaţii industriale (10%) şi birouri (1,6%). Deşi segmentul comercial deţine o pondere de doar 10% din numărul de imobile executate silit în primul semestru, valoarea cumulată a acestora ajunge la 23% din total.

Comenteaza