Apartamentele din Cluj, mai scumpe cu 13% față de iarna trecută

Apartamentele din Cluj, mai scumpe cu 13% față de iarna trecută
Locuințele la bloc din Cluj-Napoca sunt într-o scumpire continuă | Foto: Grand Park

Prețul mediu al unui apartament situat în municipiul Cluj-Napoca a ajuns la aproape 1.800 euro/mp, față de 1.571 de euro în februarie 2018.

După un avans de 0,4% în cea dintâi lună a anului, în cea de-a doua pretențiile vânzătorilor de apartamente (noi și vechi) s-au majorat, la nivel național, cu 1,6%, potrivit indicelui Imobiliare.ro. Suma medie solicitată la nivel de țară pentru o asemenea unitate locativă a ajuns la 1.367 euro/mp util la finele lui februarie, față de 1.346 de euro la finele lui ianuarie.

Comparativ cu perioada similară din 2019, când un apartament putea fi achiziționat cu 1.233 euro/mp, valoarea actuală este cu 10,9% mai mare. În ciuda tendinței general ascendente de luna trecută, patru dintre cele șase centre regionale monitorizate au consemnat scăderi de preț, susținute exclusiv de segmentul rezidențial nou.

La Cluj-Napoca așteptările proprietarilor de apartamente s-au majorat cu 3,2% luna trecută, ajungând la o medie de 1.780 euro/mp util (față de 1.725 de euro în ianuarie). Valoarea actuală este cu 13,3% mai mare decât cea valabilă în perioada similară din 2018 (1.571 de euro).

Este cea mai mare diferență anuală de preț dintre cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro. Majorări de preț au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate la Cluj: locuințele vechi s-au apreciat cu 2,7% (de la 1.736 la 1.783 euro/mp), iar cele noi, cu 3,5% (de la 1.719 la 1.779 euro/mp).

În București, apartamentele disponibile spre vânzare s-au depreciat cu 0,3%: acestea costă acum, în medie, 1.444 euro/mp, față de 1.449 de euro luna trecută. Comparativ cu perioada similară din 2019, când o locuință la bloc costa 1.322 euro/mp, nivelul actual este cu 9,2% mai mare. În februarie 2020, apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,4%, de la 1.368 la 1.373 euro/mp; cele nou-construite s-au depreciat cu 0,1%, de la 1.505 la 1.503 euro/mp.

La Brașov, indicele Imobiliare.ro a consemnat o scădere de 2,4% luna trecută, de la 1.190 la 1.162 euro/mp. Pretențiile actuale ale proprietarilor sunt cu 4,4% mai mari decât în perioada similară a anului trecut, când ajungeau la o medie de 1.113 euro pe metru pătrat. Locuințele din blocurile vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 0,9%, de la 1.165 la 1.176 euro/mp.

În Constanța, apartamentele scoase la vânzare în a doua lună a anului au consemnat o scădere de 0,2%, de la 1.232 la 1.230 euro/mp util. Nivelul actual de preț este cu 9,2% mai mare decât cel consemnat în urmă cu un an, când pretențiile vânzătorilor ajungeau la 1.126 de euro.

În februarie 2020, prețurile au evoluat diferit pe cele două segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1% (de la 1.223 la 1.235 euro/mp), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au ieftinit cu 2,6% (de la 1.252 la 1.220 de euro/mp).

La Iași, indicele a înregistrat un minus de 0,4% în februarie, de la 1.057 la 1.053 euro/mp. Comparativ cu perioada similară din 2018, când valoarea medie de listare a unui apartament era de 1.020 euro/mp, nivelul actual este cu 3,2% mai mare. Luna trecută, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8%, de la 1.057 la 1.076 euro/mp.

Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc un recul de 1,5%, de la 1.056 la 1.040 de euro/mp. În urma acestor evoluții, apartamentele vechi au ajuns să fie vizibil mai scumpe decât cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale.

Timișoara este al doilea centru regional în care suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat în februarie față de ianuarie. În cazul de față, creșterea a fost mai redusă: +1,3%, de la 1.276 la 1.292 de euro/mp. Nivelul actual de preț este cu 5% mai mare decât cel de acum un an, respectiv 1.230 euro/mp.

Pe piața timișoreană scumpiri au fost consemnate luna trecută atât pe segmentul apartamentelor vechi (un plus de 1,1%, de la 1.281 la 1.295 euro/mp), cât și pe cel al locuințelor noi (un avans de 1,8%, de la 1.258 la 1.281 euro/mp). Imobiliare.ro este cel mai accesat portal de specialitate din România, cu 1,62 milioane de vizitatori unici pe lună.

Comenteaza