Aurelia Cristea: "reducerea CAS, sustenabilă din punct de vedere bugetar"

Aurelia Cristea:
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, se arată încrezătoare în efectele pozitive pe care reducerea CAS cu cinci puncte procentuale le va avea asupra mediului economic românesc, susţinând că măsura "este sustenabilă din punct de vedere bugetar".

Aurelia Cristea susţine că reducerea CAS cu cinci puncte procentuale este o măsură de relaxare financiară care va duce la uşurarea sarcinii fiscale ale angajatorilor.

"Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale reprezintă o măsură de relaxare fiscală așteptată de mediul de afaceri, pentru că ușurează sarcina fiscală a angajatorilor. Prin implementarea acestei măsuri, Guvernul Ponta arată încă o dată că își respectă cuvântul dat și acționează în favoarea dezvoltării unui mediu economic echilibrat și predictibil. Reducerea CAS creează premisele pentru apariția unor noi locuri de munca si îmbunătățirea celor existente, prin oportunitatea creată pentru angajatori de a investi aceste sume economisite", a declarat Aurelia Cristea.

În acelaşi timp, ministrul delegat pentru Dialog Social consideră că măsura nu va crea distorsiuni în execuția bugetară. "Sunt convinsă că angajatorii vor fructifica această oportunitate și vor deveni mai competitivi, iar aceasta se va reflecta pozitiv și asupra angajaților, dar și către stat, prin taxe și impozite. Măsura este sustenabilă din punct de vedere bugetar și nu va crea distorsiuni nici în execuția bugetară și nici în relația cu creditorii internaționali", a mai precizat Cristea.

Potrivit declarațiilor premierului Victor Ponta, măsura de reducere cu 5% a CAS la angajator ar putea fi aplicată începând cu 1 octombrie. Şeful Guvernului a mai arătat că beneficiile create de măsura anunțată ar fi crearea a 700.000 de noi locuri de muncă, creșterea investițiilor străine şi recuperarea de arierate ale firmelor la buget.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că a primit la promulgare legea privind diminuarea contribuţiilor de asigurări sociale şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, spunând că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.

Sâmbătă, preşedintele Băsescu a precizat că nu va promulga legea de reducere a CAS până nu va fi convins că măsura este sustenabilă economic şi a arătat că aşteaptă de la Guvern o evaluare în acest sens, pentru a se convinge că reducerea nu va fi compensată cu introducerea de noi taxe.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

 

Comenteaza