Autostrada Sebeș – Turda: CNAIR vine cu explicații detaliate în disputa de peste 340 de milioane de lei cu Pizzarotti
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:04
- Economie
- Ascultă știrea
CNAIR își explică pe larg poziția în disputa de peste 340 de milioane de lei cu constructorul italian Pizzarotti.
CNAIR a transmis o poziție amplă în contextul litigiului cu antreprenorul Impresa Pizzarotti & C SPA, în dosarul legat de Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș–Turda, după decizia arbitrală prin care compania de drumuri este obligată la plata a peste 340 de milioane de lei.
Instituția își apără modul de acțiune și susține că a urmărit protejarea fondurilor publice și finalizarea proiectului, prezentând în detaliu contextul contractual și juridic al înțelegerilor dintre părți.
CNAIR arată că acordul semnat în 2021 a avut un rol esențial în limitarea expunerii financiare a statului: „Acordul din 19.11.2021 a fost o soluție negociată, legală și valabilă, prin care expunerea CNAIR a fost redusă de la peste 527 mil. lei la maxim 149,6 mil. lei net – o reușită majoră în interesul fondurilor publice”.
Compania susține că acest acord a fost rezultatul unui context litigios complex și că a reprezentat o soluție de echilibru între continuarea lucrărilor și limitarea riscurilor financiare.
În ceea ce privește hotărârea arbitrală, CNAIR afirmă că aceasta ar fi ignorat în mod eronat efectele înțelegerii dintre părți: „Tribunalul Arbitral a interpretat eronat efectele juridice ale Acordului, nesocotind voința părților și principiile securității raporturilor juridice și forței obligatorii a contractelor”.
Compania de drumuri mai arată că a inițiat deja demersuri legale pentru contestarea deciziei și pentru protejarea intereselor statului român.
„CNAIR a formulat acțiune în anulare împotriva Sentinței Arbitrale nr. 92/26.11.2025, îndreptată prin Sentința nr. 7/30.01.2026 → dosar nr. 7937/2/2025, pe rolul Curții de Apel București”.
Totodată, instituția precizează că va continua toate acțiunile legale necesare în acest caz: „CNAIR a introdus acțiune în anulare și va folosi toate mijloacele legale pentru apărarea intereselor statului și a fondurilor publice”.
Litigiul are la bază întârzierile și disputele contractuale apărute în timpul execuției Lotului 1 al Autostrăzii Sebeș–Turda, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din vestul țării.
Poziția completă CNAIR
„Informații CNAIR: Autostrada Sebeș–Turda, Lot 1
Datele proiectului
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat la 14.11.2014 între Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA – Pomponio Construcții SRL și CNAIR SA.
∙ Valoare acceptată: 541.739.137,21 lei fără TVA
∙ Durată: 22 luni (4 proiectare + 18 execuție)
∙ Data de Începere: 02.12.2014 → Data inițială de Finalizare: 01.10.2016
∙ Deschidere trafic etapa I: 30.11.2020 (km 0+000 – km 15+500)
∙ Recepția la terminarea lucrărilor: aprobată la 30.12.2021
∙ Perioada de garanție: prelungită de CNAIR până la 07.06.2027, ca măsură de protejare a intereselor patrimoniale, din cauza defectelor constatate.
Litigii
Întârzierile au fost generate de un ansamblu de factori obiectivi, niciunul imputabil exclusiv CNAIR: exproprieri îndelungate, relocări de utilități, modificări ale acordului de mediu și autorizațiilor, descoperiri arheologice, condiții geotehnice diferite de cele din studiul de fezabilitate.
Din 2016, Antreprenorul a formulat 30 de revendicări, analizate succesiv de Inginer și de Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD), care au dispus admiterea parțială a unora dintre acestea. Nemulțumit, Antreprenorul a sesizat CCIR, formându-se dosarul arbitral nr. 29/2020.
CONTEXT: Facturile de penalități (2021)
Întrucât proiectul a depășit substanțial Data inițială de Finalizare, CNAIR avea obligația contractuală de a aplica și factura penalitățile, ca instrument de protecție a fondurilor publice:
∙ 15.07.2021: CNAIR a emis facturile de penalități, în executarea obligațiilor de diligență contractuală.
∙ 20.09.2021: Antreprenorul a înregistrat dosarul arbitral nr. 89U/2021, pentru suspendarea plății facturilor și a executării Garanției de Bună Execuție (GBE).
Decizia Tribunalului Arbitral (89U/2021) a validat poziția CNAIR: a respins cererea Antreprenorului și a statuat că neplata facturilor îndreptățește CNAIR la executarea GBE. Astfel, CNAIR a ajuns într-o poziție de forță – cu Antreprenorul expus riscului rezilierii contractului. În acest context, Antreprenorul a solicitat negocierea unui acord.
NOTĂ: La negocierea și redactarea acordului, CNAIR a beneficiat permanent de consultanța unei case de avocatură.
Acordul CNAIR – Antreprenor (19.11.2021)
Valorificând poziția favorabilă, CNAIR a obținut concesii substanțiale prin Acord:
a) Cadrul litigiului: toate pretențiile Antreprenorului existente la data Acordului sunt deja formulate în dosarul 29/2020, iar Antreprenorul renunță expres și integral la orice alte pretenții privind evenimente cunoscute neformulate până atunci. CNAIR nu renunță la propriile drepturi.
b) Plafonul maximal: compensația maximă acordabilă Antreprenorului – 149.661.800 lei net + TVA (≈179,6 mil. lei total). Cifra esențială: deși petitul Cererii Arbitrale era de 149.661.800 lei, raportul financiar din dosar evalua pretențiile la 527.573.427,80 lei – aproape 3,5 ori mai mult. Acordul a redus expunerea CNAIR la sub o treime din valoarea maximă posibilă.
c) Continuarea lucrărilor: în schimb, CNAIR suspendă executarea GBE și continuă plata certificatelor interimare, sub condiția furnizării de către Antreprenor, în 15 zile, a unei garanții suplimentare de 30,3 mil. lei (peste GBE de 54 mil. lei). Aceasta a permis finalizarea lucrărilor (progres cca. 98%).
Din Acord nu reiese nicio condiționalitate față de recepție.
Prima încălcare a Acordului – de către Antreprenor
Antreprenorul nu a furnizat garanția suplimentară de 30,3 mil. lei în termenul de 15 zile, încălcând astfel Acordul încă din primele săptămâni. În consecință, la 26.01.2022 s-a semnat un act adițional care a modificat această clauză.
Aspecte de legalitate
Acordul îndeplinește integral condițiile art. 1179 C. civ. (capacitate, consimțământ, obiect determinat, cauză licită), iar forma înscrisului sub semnătură privată este suficientă. Legea nu impune autentificare pentru asemenea acorduri patrimoniale. Acordul produce efecte obligatorii conform art. 1270 C. civ.
Esențial: directorul general al CNAIR semnează în mod uzual și valabil toate actele angajante ale companiei – contracte de finanțare cu instituții internaționale, contracte de execuție de miliarde de lei, acorduri-cadru – niciunul nefiind vreodată autentificat la notar. A pretinde că tocmai acest Acord ar fi necesitat autentificare echivalează cu negarea capacității legale de reprezentare a unei companii publice.
Hotărârea arbitrală nr. 92/26.11.2025 – probleme fundamentale
Tribunalul Arbitral a refuzat să recunoască efectele juridice ale Acordului, apreciind că Antreprenorul ar putea majora pretențiile peste plafonul de 149.661.800 lei. Tribunalul a confundat două instituții complet distincte: renunțarea la dreptul dedus judecății (drept procesual) cu renunțarea la drept (drept material). Calificând greșit Acordul ca renunțare la judecată, a invocat lipsa autentificării (art. 408 alin. 3 C. proc. civ.) și a mandatului special – cerințe inaplicabile unui contract bilateral substanțial.
Două aspecte fac această hotărâre fără precedent:
În primul rând, a pretinde că un act semnat de directorul general al CNAIR ar fi lipsit de efecte în absența autentificării notariale contrazice întreaga practică a contractării publice din România. În logica Tribunalului Arbitral, întreaga infrastructură contractuală a CNAIR – inclusiv contractele de finanțare și contractele de execuție – ar fi, absurd, lipsită de validitate.
În al doilea rând, ignorarea unei înțelegeri intervenite chiar pe parcursul procesului arbitral, prin care părțile au restrâns consensual cadrul procesual, depășește rolul jurisdicțional al arbitrului. Arbitrul are obligația de a respecta voința comună a părților, nu de a reconstrui un cadru pe care părțile l-au abandonat.
Mai mult, niciuna dintre părți nu a solicitat anularea Acordului în dosarul 29/2020 – Tribunalul nu a fost învestit cu o astfel de cerere.
Hotărârea creează un precedent periculos, descurajând acordurile amiabile și afectând securitatea raporturilor juridice, transparența și previzibilitatea bugetară.
Reacția CNAIR
∙ A formulat acțiune în anulare împotriva Sentinței Arbitrale nr. 92/26.11.2025, îndreptată prin Sentința nr. 7/30.01.2026 → dosar nr. 7937/2/2025, pe rolul Curții de Apel București.
∙ Va iniția un arbitraj distinct privind constatarea legalității Acordului. Excepția autorității de lucru judecat nu operează.
Elemente conexe – aspecte bugetare
CNAIR a inclus din timp și integral necesarul de fonduri în propunerile bugetare:
∙ 12.12.2025: propuneri buget 2026 – 386,8 mil. lei pentru Sebeș–Turda, din care 325,3 mil. lei pentru dosarul 29/2020.
∙ Legea bugetului nr. 43/27.03.2026: a aprobat doar 26% din necesarul pe titlul POST – limitare care excedează capacitatea decizională a companiei.
∙ 31.03.2026: CNAIR a solicitat în regim de urgență suplimentarea cu 325,6 mil. lei pentru achitarea sentinței.
∙ 29.04.2026 (act 92/51246): CNAIR a propus Antreprenorului eșalonare în 3 tranșe a sumei de 179.629.566 lei – soluție responsabilă raportată la realitatea bugetară.
∙ 14.05.2026: solicitare aprobare MTI pentru redistribuire trimestrială (suplimentare trim. II cu 48,3 mil. lei).
∙ 15.05.2026: cerere fonduri mai – 83,7 mil. lei pentru achitare parțială.
∙ Pentru diferența de cca. 47,6 mil. lei, CNAIR va solicita redistribuire în temeiul art. 48 din Legea nr. 500/2002.
Executare silită: exclusiv asupra veniturilor proprii ale CNAIR, fără afectarea fondurilor de la bugetul de stat, PNRR sau Programul de Transport – garantând continuitatea proiectelor strategice de infrastructură.
Pentru protejarea intereselor patrimoniale, CNAIR a formulat contestație la executare și va depune cerere de suspendare provizorie, precum și cerere de suspendare a executării până la soluționarea definitivă a contestației.
Concluzii
∙ CNAIR a acționat cu bună-credință și în deplină conformitate cu prevederile contractuale și legale.
∙ Acțiunile au urmărit limitarea impactului financiar, finalizarea lucrărilor și echilibrul drepturilor și obligațiilor părților.
∙ Acordul din 19.11.2021 a fost o soluție negociată, legală și valabilă, prin care expunerea CNAIR a fost redusă de la peste 527 mil. lei la maxim 149,6 mil. lei net – o reușită majoră în interesul fondurilor publice.
∙ Tribunalul Arbitral a interpretat eronat efectele juridice ale Acordului, nesocotind voința părților și principiile securității raporturilor juridice și forței obligatorii a contractelor.
∙ CNAIR a introdus acțiune în anulare și va folosi toate mijloacele legale pentru apărarea intereselor statului și a fondurilor publice”.











