Banca Transilvania ţine în viaţă bursa de la Bucureşti

Banca Transilvania ţine în viaţă bursa de la Bucureşti
Societatea bancară clujeană deţine un sfert din tranzacţiile la nivelul anului 2016 de pe piaţa de capital din România, una cu un regim redus de operaţiuni faţă de alte burse similare din străinătate.

În clasamentul celor mai lichide companii (piaţa principală, acţiuni) de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe primul loc s-a situat BT, cu 24,73% din valoarea totală tranzacţionată, potrivit statisticilor portalului specializat FinZoom. Pe poziţiile următoare s-au clasat Fondul Proprietatea, Romgaz, BRD - Groupe Société Générale şi Electrica. 
 
În cadrul acestui clasament se remarcă şi cele cinci societăţi de investiţii financiare. Sectorul bancar şi cel energetic sunt cel mai bine reprezentate în topul lichidităţii bursiere. Capitalizarea BVB a înregistrat cel mai ridicat nivel în decembrie, atingând 148 de miliarde de lei, iar cel mai scăzut, în iunie, de 114 miliarde.
 
Ultima lună a mai dres situaţia
 
Piaţa naţională de capital a fost caracterizată anul trecut de un regim redus de volatilitate, cu excepţia unor episoade temporare, în care volatilitatea zilnică a principalului indice, BET, a crescut în special la sfârşitul lunilor ianuarie-februarie datorită turbulenţelor existente pe pieţele financiare din China, şi la sfârşitul lui iunie pe fondul aşteptării rezultatelor referendumului din Marea Britanie.
 
Indicii burselor internaţionale au înregistrat evoluţii pozitive în ultimul trimestru al anului 2016, revenind după scăderile consemnate la începutul anului trecut. Cei ai BVB au înregistrat creşteri mai reduse pe termen lung (12 luni) între 0,19 şi 9,70%. Cea mai semnificativă scădere la 12 luni se constată în cazul indicelui BET-NG (-2,97%), urmată de BET-FI (-1,87%).
 
Acţiunile şi titlurile de stat, cele mai atractive
 
Valoarea tranzacţiilor derulate la BVB a scăzut faţă de 2015 cu 7,45%, atingând 11,2 miliarde de lei, iar numărul tranzacţiilor lor s-a diminuat cu 3,98%. Scăderea a fost influenţată de diminuarea interesului investitorilor pentru tranzacţiile cu unităţi de fond (scădere cu 46%) şi cu obligaţiuni (reducere cu 79%). 
 
Cea mai semnificativă creştere a valorii tranzacţiilor se remarcă în cadrul tranzacţiilor cu titluri de stat, a căror valoare totală a crescut cu 150% comparativ cu anul precedent. Creşterea a fost determinată de emisiunea de titluri de stat, din august, adresată persoanelor fizice, prin care Ministerul Finanţelor Publice a atras de la populaţie 735 de milioane de lei. 
 
Acţiunile rămân tipul de instrument preferat de investitori, valoarea tranzacţiilor înregistrând nivelul de 9,47 miliarde de lei, 84% din totalul valorii tranzacţiilor derulate la BVB în anul trecut.
 
Intermediarii locali au 70% din tranzacţii
 
38 de intermediari îşi desfăşurau activitatea pe pieţele reglementate în decembrie, dintre care 31 de entităţi locale autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi 7 entităţi în alte state membre ale Uniunii Europene (UE). Societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF) au fost cei mai activi intermediari pe pieţele la vedere, cu tranzacţii de 7,8 miliarde de lei. 
 
Intermediarii locali (SSIF şi instituţiile de credit) au realizat 70% din tranzacţii. Dintre intermediarii autorizaţi în alte state ale UE care au efectuat tranzacţii pe pieţele la vedere, cele mai active au fost firmele de investiţii, acestea cumulând o cotă de piaţă de 29%. Între primele 10  societăţi de brokeraj din România s-au numărat şi două din Cluj: BTCP şi BRK Financial.

Comenteaza