Bani de la UE pentru Wi-Fi gratuit în spaţiile publice

Bani de la UE pentru Wi-Fi gratuit în spaţiile publice
Cetățenii Uniunii Europene vor beneficia de servicii de Wi-Fi gratuit în toate spațiile publice din UE, conform unui acord încheiat luni seara între Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană.

Inițiativa WiFi4EU - care va permite instalarea serviciilor de Wi-Fi hotspots în piețe publice, parcuri, spitale, dar și alte spații publice, reprezintă un acord politic prin care cele trei instituții europene vor investi 120 de milioane de euro pentru a finanțarea echipării cu servicii publice gratuite de Wi-Fi în 6.000-8.000 de municipalități din toate țările membre.

Potrivit Comisiei Europene, autoritățile publice locale - atât municipalități, cât și grupuri de municipalități - care doresc să ofere servicii de Wi-Fi în zone unde nu există astfel de servicii publice sau private vor putea să aplice pentru finanțări printr-un proces simplu și non-birocratic.

Propunerea privind înființarea unui serviciu public european de internet gratuit prin wi-fi a fost lansată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la ultimul discurs privind Starea Uniunii, din luna septembrie a anului trecut. Atunci, Juncker a precizat că "fiecare oraș și sat european" trebuie să beneficieze de wi-fi gratuit până în 2020.

"UE nu ar trebui doar să garanteze modul de viață, ci să și faciliteze cetățenilor acest lucru. Toate acestea au intrat într-o eră digitală. Trebuie să fim conectați, să avem acces la internet de mare viteză. Comisia propune o reformă a piețelor de comunicație din Europa. Companiile trebuie să își poată planifica investițiile pe următorii 20 de ani. Comisia propune o rețea 5G global în Europa până în 2025. Comisia propune ca fiecare oraș să aibă acces fără fir la internet până în 2020", a declarat șeful executivului european în plenul Parlamentului European.

 

sursa: caleaeuropeana.ro

 

Comenteaza