“Bătaie” pe școala de informatică pentru elevi la Cluj. Sunt patru pe loc

“Bătaie” pe școala de informatică pentru elevi la Cluj. Sunt patru pe loc

Activitățile Academiei DPIT s-au mutat în spațiul virtual, devenind o alternativă de instruire pentru elevii aflați în această perioadă la domiciliu. Înscrierile au atras un număr impresionant de candidați.

Dezvoltat de Asociația Descoperă-ți Pasiunea în IT, programul a fost inițiat în urmă cu șase ani la Cluj-Napoca, din convingerea că este necesară investiția în dezvoltarea unei generații de tineri capabili să se adapteze la provocările celui de-al patrulea proces de industrializare.

Este vorba de tineri cu aptitudini socio-emoționale, competențe tehnice și abilități antreprenoriale, capabili să-și folosească potențialul și abilitățile într-un mod benefic pentru ei și societate. Programul este conceput încât să le insufle tinerilor dorința de a utiliza tehnologia devenind creatori, nu doar consumatori.

La finalul celor șase luni de program, liceenii sunt capabili, muncind în echipă sub îndrumarea unor mentori, să creeze produse utile, pornind de la idee și până la prototip,  prin înțelegerea proiectelor nu doar din unghiul tehnic, ci și din perspective manageriale, de marketing sau antreprenoriale.

Deschiderea oficială a fost planificată pentru sfârșitul lunii aprilie şi va fi organizată fie sub forma unui eveniment festiv public, fie mai probabil în contextul actual sub forma unui eveniment organizat în mediul virtual. Fiind un program în care toate activitățile de învățare vin direct de la specialiști care practică în domeniul IT, răspândirea coronavirusului nu perturbă desfășurarea activităților planificate în program, toate acțiunile din proiect putând fi desfășurate și în online, susțin coordonatorii acestuia.

„Anul trecut am introdus susținerea unor cursuri din program şi în mediul online pentru elevii care nu se puteau deplasa unde acestea aveau loc, iar rezultatele au fost foarte bune. În contextul actual, în care ne este recomandată limitarea interacțiunii sociale, chiar dacă situația se va prelungi pe o perioadă mai îndelungată, activitățile din program vor fi susținute conform planificării, fără nici un fel de probleme, exclusiv pe online”, spune președintele asociației, Liliana Cazacu.

Asociația a creat o structură de colaborare între mediul școlar, academic și de business, din care fac parte Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean, 25 de licee din Transilvania și mai multe companii de IT.

Comenteaza