Bilete ieftine de avion după criză? Poate la anul

Bilete ieftine de avion după criză? Poate la anul
| Foto: wall-street.ro

Blue Air a avut pierderi de lichiditate de 80 de milioane de euro în primele 3 luni ale anului. Până când cererea şi preţurile vor reveni la nivelul de anul trecut va trebui să mai aştepţi un an. Statul nu a acordat încă creditul de salvare pentru companie.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Oricât ţi-ai dori să plăteşti în continuare preţuri mici pe biletele de avion, operatorii aerieni nu vor putea susţine singuri cheltuielile, aşa ca acestea se vor regăsi cu siguranţă în banii pe care îi vei da pe zboruri. Va dura un an până când situaţia va reveni la normal. Blue Air a avut pierderi de lichiditate de 80 de milioane de euro în primele trei luni ale anului, iar ajutorul de stat nu a fost acordat încă, anunţă Mediafax

„Sigur la început vom avea o creştere de preţuri (companiile aeriene, n.red.). Fiindcă vom avea mai puţine rute, vom avea mai puţine frecvenţe pe fiecare rută. Dacă nu este suficientă cerere, nu au cum să continue să servească în acelaşi mod ca până acum. Pentru început cererea va fi mai mică, preţurile vor fi ceva mai mari, pe de altă parte pe termen lung situaţia se va egaliza”, spune Oana Petrescu, CEO Blue Air. 

Vara anului viitor ar putea fi cel mai optimist termen pentru revenirea la normalitate, spune directorul Blue Air. „Ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului, cererea să revină la 50-60% din cererea de anul trecut. Până în vara viitoare sperăm să revină la normal”, a declarat Oana Petrescu.

Blue Air a cerut un credit de salvare din partea Guvernului în valoare de 60 de milioane de euro, aşa cum a solicitat şi compania de stat Tarom, însă creditul nu a fost aprobat până în prezent.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza