Bucureştiul şi Germania intră în asocierea informatică de Cluj
- Scris de Kristina Restea
- 13 Iun 2013, 21:46
- Economie
- Ascultă știrea

Companii din Bucureşti şi din afara ţării s-au înscris recent în cluster, potrivit conducerii asociaţiei, care negociază colaborarea cu încă două universităţi.
„Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară este deja membră a clusterului şi lucrăm împreună la un plan cu care să ieşim în lume foarte curând. Ne interesează mai ales zona de ştiinţele vieţii. De asemenea, mai suntem în discuţii cu încă două universităţi, una din Cluj şi una din afara oraşului", a declarat Alexandru Tulai, preşedintele Consiliului Director al Cluj IT Cluster (CITC). Au venit adiţii şi în zona membrilor companiilor private: companii de IT din Bucureşti şi din Germania s-au înscris în clusterul de la Cluj. „Ţinta noastră principală este deocamdată Clujul şi regiunea, Transilvania, ca teatru de operaţiuni, dar este foarte avantajos să avem reprezentare cât mai largă", a menţionat Tulai.
CITC este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţata în octombrie 2012, având ca membri fondatori 23 de companii de IT, două instituţii de învăţământ superior, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Universitatea Babeş-Bolyai, şapte instituţii publice şi organizaţii catalizator. Conform declaraţiei de intenţie a iniţiatorilor, CITC este o iniţiativă de business cu scopul de a creşte competitivitatea în IT, de a face mai vizibilă şi mai atractivă industria IT din România, respectiv de a poziţiona Clujul ca un hub regional IT inovator.
Asociaţii asemănătoare (clustere IT) au fost înfiinţate şi la Timşoara şi Iaşi, însă Clujul a fost desemnat capitală de dezvoltare pentru serviciile informatice, potrivit unui plan strategic, girat de Ministerele Economiei şi Dezvoltării Regionale. Alături de Cluj, celelalte centre strategice sunt Timişoara (industria automotive), Braşov (aviaţie) şi Iaşi (domeniul farmaceutic). „Clusterul se bucură atât de susţinerea guvernului şi a autorităţilor locale, care consideră CITC o iniţiativă de importanţă naţională, cât şi de aprecierea mediului de business regional, astfel încât, în primele şase luni de la înfiinţare, au fost înregistrate numeroase cereri de aderare atât din partea unor firme de IT, cât şi din partea unor firme şi organizaţii din alte domenii conexe", au arătat reprezentanţii CITC.
Priorităţile clusterului pentru următoarea perioadă sunt reprezentate de extinderea prezenţei internaţionale şi dezvoltarea unui mecanism de cooperare eficient între universităţi şi industria IT, care să aibă ca rezultat un număr cât mai mare de specialişti IT foarte bine pregătiţi şi rezolvarea „crizei de creiere", având în vedere că în acest moment companiile locale au intrat în competiţie pentru angajaţi.
De asemenea, pe lista de proiecte pe termen lung se află şi realizarea Cluj Innovation City, prin care comunitatea IT să aibă acces la infrastructura necesară pentru dezvoltare, inovare şi colaborare în proiecte de anvergura. Acesta reprezintă de altfel cel mai costisitor proiect al asociaţiei: „orăşelul din oraş" ar avea nevoie de 300 ha de teren şi investiţii de ordinul sutelor de milioane de euro, dar pentru acest obiectiv încă nu a fost identificat nici terenul, nici resursele de finanţare.